Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi pentru Parlamentul European începe cu 30 de zile înaintea scrutinului, fiind permisă chiar şi în ziua alegerilor, au decis marţi, în plen, senatorii, prin adoptarea unei propuneri legislative pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală.
Propunerea legislativă iniţiată de un grup de senatori PSD şi ALDE face referire la legea pentru alegerea preşedintelui României şi la legea privind desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European.
Faţă de legile în vigoare a fost eliminată prevederea potrivit căreia campania electorală se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă (ora 7,00) dinaintea alegerilor.
Potrivit unei modificări a legii pentru alegerea preşedintelui României, "candidaturile propuse de formaţiunile politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători. Un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi". Forma actuala a legii prevede că "un alegător poate susţine un singur candidat".
Un amendament propus de Comisiile de specialitate din Senat şi adoptat de plen prevede că, "începând cu data de 1 noiembrie a anului preelectoral şi până la data expirării a 48 de ore de la data începerii perioadei electorale, alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se pot înscrie în Registrul electoral cu adresa din străinătate pentru scrutinul respectiv în baza unei cereri scrise, datate şi semnate, cuprinzând numele, prenumele, codul numeric personal, însoţită de o copie a actului de identitate şi o dovadă a reşedinţei sau o copie a paşaportului cu menţionarea statului de domiciliu, transmise prin poştă, inclusiv prin poşta electronică, ori depuse la misiunea diplomatică sau oficiul consular".
Potrivit actului normativ, AEP pune la dispoziţia formaţiunilor politice care propun candidaţi extrase electronice din Registrul electoral cuprinzând numele, datele de naştere şi domiciliul alegătorilor, în termen de cel mult 5 zile de la data înregistrării cererilor scrise ale acestora.
Dacă în forma propusă de iniţiatori campania electorală se putea desfăşura şi în unităţile de învăţământ, prin amendarea de către Senat a actului normativ folosirea spaţiilor din şcoli este interzisă. "În sediile secţiilor de votare şi pe o rază de cel puţin 500 de metri în jurul acestora, acţiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise", se mai arată în actul normativ adoptat de Senat.
Liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila, şi-a exprimat dezacordul cu mărirea numărului de membri din Biroul Electoral Central şi Birourile Electorale Judeţene, cu posiblitatea ca un alegător să semneze pentru mai mulţi candidaţi şi cu desfăşurarea campaniei electorale chiar şi în ziua votului, motiv pentru care a cerut retrimiterea proiectului la comisiile de specialitate. Plenul a respins, prin vot, această solicitare.
"Se va crea o problemă destul de mare: în loc de calitate vom avea cantitate. Vom avea alegători care vor semna pentru 3-4 partide pentru că legea le permite. Se termină campania electorală sâmbătă la 7 dimineaţa. (...) Chiar şi în ziua votului pot să faci campanie electorală. Noi nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva. Ar ieşi un haos total", a spus Cseke Attila.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată cu 70 de voturi ''pentru'', 15 ''împotrivă'' şi 12 abţineri şi va fi dezbătută de Camera Deputaţilor - for decizional în acest caz. AGERPRES