x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sfin: De la medici, la criminali

Sfin: De la medici, la criminali

26 Oct 2009   •   00:00

Dacă sunteţi fani ai serialelor CSI sau Minţi criminale, atunci veţi devora "Doctori ucigaşi" - cartea pe care Săptămâna Financiară v-o oferă de la 26 octombrie.

Autorul acesteia, Colin Evans, este un renumit specialist în antropologie medico-legală, expertiza sa fiind utilizată de poliţia americană la soluţionarea a numeroase crime.
Departe de a fi o colecţie de legende urbane sau o operă de ficţiune, volumul semnat de Colin Evans vă prezintă 13 istorii reale şi foarte minuţios documentate despre medici dovediţi a fi criminali în serie.

×
Subiecte în articol: mass-media