x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sper să nu mă văd la tv în Bucureşti

Sper să nu mă văd la tv în Bucureşti

de Anca Nicoleanu    |    11 Noi 2009   •   00:00
Sper să nu mă văd la tv în Bucureşti
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Teo Show se înregistrează în Chitila, e făcută după reţeta consacrată în vremuri de glorie la PRO TV şi se difuzează la 22 de posturi tv locale. Sâmbăta seara, în pub-urile din provincie, oamenii se uită la emisiunea lui Teo, iar partenerii locali o promovează cum se pricep mai bine: pe autobuze, pe internet şi la radio. Cum Bucureştiul are de unde alege în privinţa programelor tv, Teo Trandafir nu ţine să apară prea curând la televizoarele din Capitală. Zilele trecute i-am făcut o vizită la filmări.

"Să facă cineva ceva cu aerul ăsta condiţionat! Afară e foarte frig, aici e îngrozitor de cald!", spune Teo Trandafir din mijlocul platoului în timp ce-şi tamponează faţa cu un şerveţel. Toată echipa roboteşte în juru-i. Se înregistrează ediţia a cincea din "Teo Show" cu Ileana Ciuculete, Petrică Mâţu Stoian, Cristina Stamate şi Mihai Mărgineanu invitaţi principali. "De ce bâzâie microfonul lui Teo?", se aude din CAR vocea producătoarei Andreea Godeanu, buna prietenă a lui Teo. Se remediază defecţiunea şi se pun la punct în grabă ultimele detalii. E târziu şi sunt de înregistrat două ediţii.

Teo e în vervă. Se simte ca peştele în apă cu toate camerele îndreptate spre ea. "Avem echipă, avem valoare! O să vorbesc azi despre ce mi-a zis bunica atunci când eram mică. Spunea că vine un moment în viaţa unei femei când trebuie să aleagă între faţă şi fund. Dacă vrei să ai fundul mic, se scofâlceşte faţa, dacă îţi faşi fundul să crească, griji, nevoi, necaz, durere se vor duce ca un fum...", îşi începe Teo monologul filmat. Îşi prezintă apoi invitaţii de pe canapea. Şi încep să discute cu haz despre ţuică, palincă şi rachiu.

"Cum se cheamă prima piesă a lui Petrică Mâţu Stoian?", întreabă cineva în CAR. "Stoarce-mi, Doamne, prunele!" Toată lumea râde cu poftă. "Ba îi zice «Coace-mi, Doamne, prunele!»", se aude o altă voce. "Mai bine să-l punem să cânte, să vedem ce zice de fapt", intervine împăciuitor Andreea. "Doamne, cât urăsc înregistrările astea!", spune ea mai mult pentru sine, obişnuită fiind cu live-urile de la PRO TV, Romantica şi Prima TV. "Ileana Ciuculete e acum în platou cu febră de 40. Azi-dimineaţă a chemat medicul şi i-a pus perfuzii ca să poată ajunge aici. A promis că vine şi s-a ţinut de cuvânt", "dă din casă" Andreea.

În platou, Petrică Stoian explică dife­renţa dintre rachiu, ţuică şi palincă. "Numai la noi la emisiune se poate face un documentar despre ţuică", punctează Teo. Cornel Galeş, soţul Ilenei Ciuculete, povesteşte cum a băut într-o cârciumă o licoare făcută din penis de cerb. Opt oameni de diferite vârste, pe post de
public, râd zgomotos şi aplaudă frenetic după un panou, dirijaţi de un tânăr.
"NE-AU IMITAT TOŢI"
"Nu e revenirea mea pe orice sticlă, pentru că ne adresăm acum unui anumit gen de public. Şi acum facem emisiunea cum vrem noi, nu ca la normă. Avem li­ber­tate totală", ne-a explicat Teo Tran­da­fir ce a contat în revenirea ei atât de rapid la televizor, deşi acum câteva luni declara că speră să nu mai apară niciodată pe mi­ci­le ecrane. Show-ul ei funcţionează integral după reţeta consacrată în vremuri de glorie la PRO TV.

"Nimeni nu mai aduce nimic nou. Emisiunea pe care o făceam eu e acum peste tot, cap-coadă. Toate posturile merg pe aceeaşi reţetă, ne-au imitat, ne-au copiat toţi. În plus, nu simt nevoia să aduc nimic nou. Uită-te şi tu, ce a fost diferit, ca «Vedete în figuri», de exemplu, n-a prins. Am căpătat un soi de ne­sim­ţi­re: nu mă mai interesează ce zice presa. Nu presa îmi pune ceva de mâncare pe masă, nu presa mă duce în vacanţă şi nu presa îmi cumpără costum de Halloween pentru Maia", spune rea­lizatoarea tv. În ce priveşte invitaţii, "nu m-a refuzat ni­meni (n.n. - cum se întâmpla la Romantica). Acum e un fel de avânt, un fel de an­ti­pa­tie pentru ceea ce se întâmplă la tv. Suntem o variantă la ce se întâmplă acum la televiziuni".

Deocamdată, 22 de televiziuni locale di­fuzează Teo Show, producţia companiei Local TV Network, în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00: 1TV Bacău, 1TV Piatra Neamţ, Alba TV, Alexandria TV, Plus TV, Analog TV, Eveniment TV, Focus TV, Iaşi TV Life, Muscel TV, One TV Transilvania, Radioteleviziunea Severin, Tele M Bo­to­şani, Televiziunea RTT Braşov, Televi­ziunea Tg. Mureş, TV Etalon, TV Galaţi, TV Impact Vaslui, TV Oltenia 3, TV Neptun, Valea Prahovei TV, Nova TV Mediaş. Iar audienţele sunt pozitive, susţine Marian Teodorescu, director de operaţiuni, cel care se ocupă aici de infrastructura producţiilor, adică de organizarea zilelor de filmare, coordonarea şi programarea echipei în perioada de preproducţie şi în cea de producţie.
TEO SHOW, ÎN PUB-URI
"Neexistând încă o metodă de mă­su­ra­re centralizată, cea mai bună estimare este numărul de telefoane pe care le pri­mesc la redacţie televiziunile locale. Acum câteva zile am primit nişte mail-uri prin care partenerii noştri ne anunţau că telefoanele zbârnâiau în redacţie pe pe­rioa­da emisiunii. O idee a unui partener a fost să trimită câţiva colegi din redacţie prin oraş să vadă ce se întâmplă cu transmisia şi plăcută a fost surpriza ca emisiunea Teo Show să fie vizionată în pub-uri şi terase. Partenerii noştri au înţeles potenţialul ideii şi au reuşit să promoveze în toate formele emisiunea Teo Show, pornind de la bannere stradale la afişarea pe autobuze, pe internet, în presă şi la radio, iniţiativa fiind a domniilor lor", explică Marian. Alături de Teo, la noul loc de muncă sunt 90% din oamenii care au lucrat cu ea de opt ani încoace.

Teo Show nu este difuzată de nici o re­ţea de cablu din Bucureşti şi nici nu exi­s­tă discuţii în vederea recepţionării emisiunii în Capitală. "Sper să nu se vadă în Bu­cureşti foarte repede", adaugă Teo, şi nu intră în detalii. "Ţinta noastră este în acest moment publicul din ţară. Su­biec­te­le alese în marea lor majoritate vizează lucruri care se întâmplă în ţară şi cărora noi le dăm importanţa cuvenită. Există un potenţial fantastic, oameni minunaţi, care merită să li se acorde atenţie. După cum spunea Teo, «Bucureştiul are de unde alege în acest moment». Probabil că va exista o rezolvare a acestei situaţii, dar în acest moment nu reprezintă o prioritate", conchide Marian Teodorescu.

×
Subiecte în articol: mass-media teo trandafir