Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-un fel, libertatea pe care am dobândit-o în 1989 o datorăm şi generalului Victor Stănculescu. De trei ani, tocmai el nu mai are parte de ea, fiind condamnat la 15 ani de închisoare pentru represiunea de la Timişoara, în care istoricii şi martorii confirmă că nu există probe. Un destin care a parcurs ierarhia sinusoidală de la soldat la general, şi apoi la degradare militară. Cu toate acestea, chiar în închisoarea de la Jilava, jandarmii se ridică şi îl salută când trece. Un interviu, în exclusivitate, in revista Q Magazine.
"Nu-mi reproşez că am făcut ceva, ci că nu am făcut alte lucruri pe care trebuia să le fac. Într-una dintre primele mele declaraţii din decembrie 1989, am spus că nu accept ideea stabilirii unui regim militar, lucru care mi s-a reproşat ani buni după aceea, mai ales la schimbările de preşedinţi sau către finalul mandatelor lor. În opinia mea de atunci, ţara avea nevoie de linişte pentru reconstrucţie, nu de un regim militar. Eu văzusem în 1975, în Portugalia, Revoluţia Garoafelor Roşii şi am considerat că aşa trebuie să fie făcută o revoluţie, fără violenţă, fără regim militar. Atunci am avut o ciocnire dură cu cei care au forţat schimbarea, dar şi cu acei militari care nu au fost de acord cu mine, care n-au vrut să avem o comandă unică a Armatei. Mă refer la grupurile de la Comitetul Central sau la comandantul Garnizoanei Bucureşti, generalul Chiţac, sau la alţii. Toţi s-au repezit atunci la Televiziune, or, Armata nu se conduce de la televizor, aşa cum nu cred nici astăzi că generalul Guşă şi generalul Vlad au condus Armata de la Comitetul Central. Practic, vorbim despre patru poli de putere în Armată: la minister, la Marele Stat Major, la Comitetul Central şi la Televiziune", afirma generalul Stănculescu, intrebat daca are sa-si reproseze ceva.
" Trebuie să se deosebească limpede munca de informaţii militare şi activitatea de poliţie politică. Colonelul Trosca a fost unul dintre cei care au cercetat, documentat şi descoperit faptul că Militaru a avut legături cu KGB-ul. Iar Militaru i-a plătit poliţa. Ca drept dovadă, imediat după ce a fost instalat ministru, Militaru a ordonat Arhivelor Militare să găsească dosarele (“Corbu 1", “Corbu 2") şi să le distrugă. Ceea ce nu se cunoaşte este că, pe 22 decembrie, în Drumul Taberei, la sediul de pe atunci al Ministerului Apărării, momentul a fost următorul: în jurul orei 20.00, în biroul ministrului Apărării erau Iliescu, Militaru şi Stănculescu, iar Militaru insista telefonic, vehement, la generalul Ardeleanu, ca cei de la USLA să vină cât mai repede la Ministerul Apărării. Chiar şi la sugestia mea de a nu-i aduce în faţa ministerului, din cauza nopţii şi a nesiguranţei de pe Drumul Taberei, Militaru a ordonat din nou ca USLA să ajungă în faţa ministerului, comentând chiar că “trebuie să arate că sunt fideli Revoluţiei". În momentul în care USLA a fost atacată, i-am spus lui Militaru: “V-am spus că se va întâmpla o nenorocire?", iar martor este preşedintele Iliescu. Şi atunci, cinic, Militaru mi-a declarat: “La război, ca la război. Ce, nu li s-a întâmplat şi americanilor să-şi bombardeze propriile trupe, la debarcarea din Normandia?".Triunghiul Iliescu, Stănculescu, Militaru este martor. Doar că Militaru a plecat, liniştit, în lumea celor drepţi. Cât or fi ei acolo de “drepţi"! Dar Militaru a dorit răzbunare completă împotriva ofiţerului care l-a deconspirat, o umilinţă completă, prin batjocorirea cadavrului acestuia, arderea lui, decapitarea şi expunerea publică. Ăsta era caracterul lui. Totuşi, daţi-vă seama că vorbim despre un general care-a terminat liceul când deja era comandantul Armatei I. Episodul de atunci a părut un episod violent. Dar românii nu sunt violenţi.Revenind la Revoluţie, unul dintre motivele haosului era tocmai dublarea comenzii Armatei de către Militaru, care, refuzând comanda unică din biroul ministrului, a plecat la Marele Stat Major (în aceeaşi curte) împreună cu Guşă, Eftimescu şi amiralul Dinu (care nu a mai îndrăznit de atunci să mai vorbească cu mine, probabil de frică), de unde au bulversat întreg lanţul de comandă. Practic, militarii nu mai aveau, la un moment dat, în cine să aibă încredere: în Stănculescu, care acţiona ca ministru al Apărării, sau în grupul lui Militaru?Iar episodul “Trosca-USLA" nu este singular, nu este unicul moment halucinant. Nimeni nu a dorit să investigheze şi alte momente ciudate întâmplate. Fac referire, în primul rând, la ordinul emis de la Marele Stat Major din 25 decembrie, acela de doborâre a elicopterului în care mă aflam deasupra Târgoviştei, sub pretextul că era un elicopter terorist (noroc cu Kemenici, că avusesem cu el o discuţie telefonică înainte de a pleca spre Târgovişte). Oricum, nici în Bucureşti nu am avut lipsă de evenimente, atacul direct asupra TAB-ului în care mă aflam pe Drumul Taberei, la întoarcerea spre minister, este o bună dovadă în acest sens", a povestit generalul Stanculescu despre macelul din 22 decembrie, din fata sediului MI..
interviul integral pe www.qmagazine.ro
