Următoarele zile vor fi reprezentative pentru octombrie, care este considerată cea mai stabilă lună a toamnei. În prima parte a intervalului vor fi zile însorite, în care temperatura aerului va creşte uşor.
Comentariul specialistului
Următoarele zile vor fi reprezentative pentru octombrie, care este considerată cea mai stabilă lună a toamnei. În prima parte a intervalului vor fi zile însorite, în care temperatura aerului va creşte uşor. Aerul rece, postfrontal, se va mai face resimţit dimineaţa şi noaptea, care se menţin reci, astfel că în zonele depresionare şi de câmpie, noaptea şi în primele ore ale dimineţii, se va forma ceaţă, iar în zonele joase din estul Transilvaniei va apărea bruma.• meteorolog Doina Mărăşoiu
Bucureşti
Azi (duminică):Cerul va fi variabil, iar vântul slab. Vor fi condiţii de ceaţă dimineaţa şi noaptea. Maxima: 20°C; minima: 5°C.
Mâine (luni):
Vremea va fi predominant frumoasă, cu cerul variabil. Maxima: 20°C, iar minima: 6°C.
Poimâine (marţi):
Cerul va fi temporar noros şi vântul slab. Vor fi condiţii de ceaţă. Maxima: 21°C, iar minima: 8°C.
La munte
Azi (duminică):Cerul va fi variabil, iar pe văi şi în depresiuni, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului va creşte uşor.
Mâine (luni):
Cerul va fi variabil, iar pe văi şi în depresiuni, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă şi posibil burniţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului nu va avea variaţii importante faţă de intervalul precedent.
Poimâine (marţi):
Cerul va fi variabil, iar pe văi şi în depresiuni, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului nu va avea variaţii importante faţă de intervalul precedent.
Temperaturi maxime azi în ţară
Bacău 17°CBaia Mare 16°C
Braşov 14°C
Cluj-Napoca 16°C
Constanţa 17°C
Craiova 18°C
Iaşi 18°C
Miercurea-Ciuc 13°C
Oradea 17°C
Sibiu 16°C
Timişoara 19°C
Citește pe Antena3.ro