ANM a emis ieri o atenţionare cod galben, din această seară şi până în prima parte a zilei de luni. Aria ploilor va cuprinde treptat, dinspre vest, toate zonele ţării şi se vor cumula 25-30 l/mp.
ANM a emis ieri o atenţionare cod galben, din această seară şi până în prima parte a zilei de luni. Aria ploilor va cuprinde treptat, dinspre vest, toate zonele ţării şi se vor cumula 25-30 l/mp. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 50-60 l/mp în Maramureş, în nordul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei, a Dobrogei şi a Moldovei, precum şi în sudul şi estul Transilvaniei. De mâine, vremea se va răci accentuat în majoritatea regiunilor, iar vântul va prezenta intensificări locale.
COMENTARIUL SPECIALISTULUI
Vremea din ţara noastră s-a încălzit, aşa încât majoritatea valorilor maxime de temperatură le-au depăşit pe cele normale pentru această dată. În Muntenia, sudul Moldovei şi partea continentală a Dobrogei, la amiază, s-au înregistrat şi 27-28°C. Şi astăzi va fi foarte cald; în regiunile din extremitatea de vest, temperatura va creşte doar în primele ore ale zilei, după care va începe să scadă şi din motive de cer noros şi ploi, dar mai ales pentru că va începe un proces de răcire, ce se va resimţi mâine în toată ţara. Răcirea va fi foarte accentuată; maximele de duminică vor fi cu până la 10-12 grade mai mici decât cele de sâmbătă; se va intensifica şi vântul, care va accentua starea de rece, iar la munte, unde viteza vântului ar putea depăşi 90 – 100 km/h şi unde locul ploilor va fi luat de lapoviţe şi de ninsori, vor fi maxime egale cu minimele din cursul dimineţii şi acestea de doar un sfert din cele de sâmbătă. Ploile vor fi însemnate cantitativ; vor fi condiţii de căderi de grindină, practic un cumul de toate fenomenele meteorologice, în numai 24/36 de ore. (meteorolog Romica Jurca)
BUCUREŞTI
Centru: max.: 25°C ● min.: 13°C
Periferie: max.: 24°C ● min.: 11°C
● Azi (sâmbătă): Vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, se va înnora treptat în cursul nopţii, iar spre dimineaţă vor fi condiţii de ploaie. Vântul va sufla slab până la moderat.
● Mâine (duminică): Vremea se va răci accentuat. Cerul va fi noros şi va ploua, mai ales ziua, când şi cantităţile de apă pot fi însemnate. Vântul va sufla în general moderat. Presiunea atmosferică va mai scădea uşor la începutul intervalului. Maxima: 15°C, iar minima: 6°C.
● Poimâine (luni): Vor mai fi unele înnorări şi condiţii de ploaie în cursul zilei. Vântul va sufla slab.
Maxima: 16°C , iar minima: 5°C.
LA MUNTE
● Azi (sâmbătă): Vremea va fi caldă. Înnorările se vor accentua treptat în Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali, unde temporar va ploua, iar în a doua parte a intervalului, cantităţile de apă vor depăşi local 25 - 30 l/mp. În restul zonelor montane, înnorări şi ploi vor apărea noaptea. Ploile vor avea şi caracter de aversă, vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
● Mâine (duminică): Vremea se va răci accentuat. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 – 30 l/mp şi izolat 50 – 60 l/mp în Meridionali şi Orientali. La peste 1.800 de metri altitudine, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
● Poimâine (luni): Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în Carpaţii Orientali, unde local va mai ploua. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în zona înaltă.
PROGNOZA ÎN EUROPA
Presiunea atmosferică, în apropierea suprafeţei solului, dar mai ales în straturile înalte ale atmosferei, va fi în scădere şi dincoace de bariera Munţilor Alpi, respectiv la sud de aceştia, unde vor pătrunde o parte din formaţiunile noroase care au determinat, în ultima perioadă, ploi şi vânt în vestul, centrul şi nordul Europei. Alte sisteme noroase ce se vor genera aici vor evolua şi spre ţara noastră; altele urmează să pătrundă dinspre ţările centrale prin Ucraina şi Moldova, tendinţa finală va fi de fuziune în partea nordică a Peninsulei Balcanice şi implicit în ţara noastră. Postfrontal va pătrunde un aer mult mai rece şi, coroborat cu evoluţiile de mai înainte, constituie factorii determinanţi ai intensificărilor de vânt ce vor fi şi în România. Astăzi însă, în Spania şi în Portugalia, vremea se va menţine frumoasă. În restul continentului va mai ploua. (meteorolog Romica Jurca)
Citește pe Antena3.ro