Sunt român, dar mă tratez! De ce mulţi dintre românii plecaţi din ţară au putut performa în străinătate, dar nu şi acasă?

Sunt ambiţioşi, creativi şi boemi, dar şi suspicioşi, invidioşi şi indisciplinaţi, arată un studiu ce va fi gata în primăvara anului viitor.
De ce mulţi dintre românii plecaţi din ţară au putut performa în străinătate, dar nu şi acasă? O întrebare care şi-ar putea găsi răspunsul odată cu lucrarea "Psihologia poporului român". După aproape 70 de ani, Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babes-Bolyai, reface împreună cu un grup de psihologi lucrarea pe această temă a filosofului Constantin Rădulescu Motru, studiul urmând să apară în primăvara anului viitor. Prof.univ.dr Daniel David a publicat deja unele date din acest studiu pe blogul personal, care arată că românii au o serie de calităţi pozitive cum ar fi flexibilitatea/dinamismul afectiv, spiritul gregar/căldura în relaţiile interpersonale. De asemenea, românii acceptă autoritatea şi tradiţiile, sunt ambiţioşi, creativi şi boemi. Instabilitatea afectivă, autonomia redusă, rezistenţa la schimbare, suspiciunea şi invidia, lipsa disciplinei, sunt trăsături negative ale românilor. Cu toate acestea, nu suntem nici “mai buni” nici “mai răi” ca alte popoare ale lumii! Autorul face şi o comparaţie cu americanii, la care nu de puţine ori ne raportăm. Spre deosebire de români, americanii au o stabilitate emoţională mai mare, nu trec uşor de la o stare emoţională la alta, sunt mai reţinuţi în relaţiile interpersonale, sunt independenţi/autonomi, au o gândire critică, practică hobby-uri, au încredere în oameni, sunt disciplinaţi şi le place ordinea, dar manifestă mai puţină flexibilitate faţă de reguli. Privind peste aceste prime rezultate ale studiului, întrebarea- cheie este cum s-ar putea construi şi promova modele socio-culturale care să manifeste trăsături de personalitate cât mai pozitive şi sănătoase?

Prof.univ. Dr Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babes-Bolyai, a publicat pe blogul personal (danieldavidubb.wordpress.com) primele rezultate ale unui studiu despre psihologia poporului român ce va apărea în primăvara lui 2015. Redăm fragmente din acest text:

“Atunci când elaborezi profilul psihologic al unui popor faci anumite generalizări care, evident, surprind tendinţele generale, tipologice şi nomotetice, nu toate aspectele idiografice ale fiecărui membru al poporului respectiv. Un astfel de profil general este însă foarte informativ dacă doreşti să gândeşti politici publice şi proiecte de ţară. Este greu de conceput un proiect de ţară care să aibă succes, dar care să nu fie bazat pe înţelegerea profilului psihologic al oamenilor acelei ţări. Când vorbesc de poporul român mă refer la cetăţenii români. Sigur că nucleul majoritar al poporului român este definit etnic de români (aprox. 83.4%), dar să nu uităm însă că există şi alte etnii componente, dintre care cea maghiară este mai importantă numeric (aprox. 6%). Analizele noastre şi ale altor colegi (Iliescu şi colab., 2010) au arătat că, în general, nu există diferenţe semnificative ecologic între aspectele psihologice majore ale diverselor etnii din România (cu unele excepţii notabile, dar care nu sunt însă discutate aici).

În ţară, academicianul Constantin Rădulescu-Motru a avut mai multe lucrări dedicate psihologiei poporului român (vezi Rădulescu-Motru 1999). După redactarea acestor lucrări, Constantin Rădulescu-Motru a spus: “…peste 50 de ani, nu mai târziu, cele publicate sau crezute de mine şi de oamenii din timpul meu vor deştepta din nou interesul publicului românesc…” (3 februarie 1946).

Noi am reluat acest proiect după aproape 70 de ani, deci cu oarecare întârziere faţă de predicţia făcută de academicianul Constantin Rădulescu-Motru – întârziere justificată de desfiinţarea psihologiei în perioada comunistă -, cu o metodologie nouă şi mai riguroasă (ex. care face diferenţă între o abordare fenomenologico-hermeneutică – cum credem noi că suntem ca popor – şi o abordare pozitivist-pragmatică – cum suntem cu adevărat ca popor), având în pregătire o lucrare complexă care vă aparea în primăvara anului 2015. Anticipez aici însă unele rezultate care vor apărea în lucrarea mai sus menţionată. Astfel, orice subiect uman poate fi analizat sub mai multe aspecte psiho-comportamentale: (1) subiectiv-emoţional; (2) cognitiv; (3) comportamental; (4) psihofiziologic/biologic. Elementele mai stabile, trans-situaţionale, ale celor patru aspecte psiho-comportamentale formează structura de personalitate. Aşadar, profilul psihologic al unui popor trebuie să surprindă toate aceste aspecte. Profilul psihologic de adâncime al unui popor se referă la aspecte psiho-comportamentale relativ stabile. Acestea rezultă ca urmare a evoluţiei istorice a unui popor într-un anumit context geografic. Interacţiunea dintre contextul socio-cultural din prezent si profilul de adâncime generează profilul psihologic de suprafaţă al unui popor. Sigur, un profil de suprafaţă de durată poate fi asimilat în timp în profilul de adâncime. Odată clarificate aceste fundamente teoretico-metodologice, să ne întoarcem la tema specifică a acestui articol.

Nici “mai buni”, nici “mai răi” ca alţii
Revoluţia anticomunistă din 1989 a schimbat în mod evident contextul socio-cultural. Aşadar, deşi profilul psihologic de adâncime este foarte probabil încă similar astăzi cu cel din perioada de dinainte de 1989, profilul psihologic de suprafaţă a căpătat aspecte noi.

Analizat prin prima modelelor psihologice clasice (ex. modelul Big Five – vezi Costa şi McCrae, 1989), profilul psihologic de adâncime al poporului român, în comparaţie cu cel american/SUA, se prezintă, orientativ, astfel (eşantionul românesc: 2200 participanţi, vârsta 14-62 de ani; eşantionul american: 1000 participanţi, vârsta 14-65 de ani; pragul de semnificaţie statistică p < .05; vezi David, 2014; Iliescu şi colab., 2010):
Extraversiunea este mai ridicată la români decât la americani, atunci când este evaluată de alţii (heteroevaluare), dar este fără diferenţe semnificative statistic când este vorba de autoevaluare. La acest nivel o componentă importantă este Spiritul Gregar, care este mai ridicat la români decât la americani (aşa cum bine anticipa Constantin Rădulescu-Motru);

Deschiderea psihologică este mai ridicată la americani decât la români, când este autoevaluată, şi este mai ridicată la români decât la americani, când este vorba de evaluările făcute de alţii (heteroevaluare);

Conştinciozitatea este mai ridicată la americani decât la români;

Agreabilitatea este mai ridicată la americani decât la români;

Nevroticismul este mai ridicat la români decât la americani.

Aceste dimensiuni de bază se pot exprima la nivelul profilului psihologic de suprafaţă în mod mai pozitiv sau mai negativ, în funcţie de contextul socio-cultural. Perioada comunistă a construit un context socio-cultural mai monolitic, astfel că profilul de suprafaţă de atunci a fost probabil mult mai omogen. Perioada postrevoluţionară, în spirit democratic, propune şi acceptă modele şi contexte diferite, astfel că profilul de suprafaţă al poporului român este unul mai heterogen, putând cuprinde cel puţin trei clase majore:

Profil Psihologic Pozitiv, caracterizat prin următoarele aspectele: flexibilitate/dinamism afectiv, spirit gregar/căldură în relaţii interpresonale, respect pentru autoritate, ambiţie şi creativitate;

Profil Psihologic Negativ, caracterizat prin următoarele aspecte: instabilitate afectivă, autonomie redusă, rezistenţă la schimbare, suspiciune şi invidie, lipsa disciplinei;

Aşadar, la nivelul profilului psihologic de adâncime al poporului român regăsim aspectele fundamentale de personalitate existente în majoritatea culturilor lumii (aici probabil că nu suntem nici “mai buni”, nici “mai răi” ca alte popoare ale lumii!).

Acestea fiind spuse, întrebarea cheie devine acum: cum putem construi şi promova în prezent modele socio-culturale care să favorizeze exprimarea aspectele fundamentale de personalitate într-un profil psihologic de suprafaţă cât mai pozitiv şi sănătos?

Uitându-mă la diaspora românească în ştiinţă şi/sau la muncitorii români din străinătate pot vedea performanţa şi respectul de care se bucură acolo cei mai mulţi (ex. dacă în ţară se mai contaminează cu reguli ca “las’ că merge şi aşa”, acolo devin adesea modele de urmat!). Cine face diferenţa? De ce au putut performa acolo, dar nu şi în ţară, în condiţiile în care este puţin probabil ca profilul psihologic de adâncime să se fi modificat la plecarea din ţară? Ei bine, este contextul socio-cultural de acolo cel care scoate din profilul nostru de adâncime tot ceea ce este mai bun şi limitează expresia aspectelor negative(...)”.