
Ciolacu i-a felicitat pe reprezentanții Ministerului de Finanțe care gestionează acest caz și pe toți cei implicați „în această victorie de etapă” care dă încredere României că va recupera defnitiv, după zeci de ani, celebrul tablou „Sfântul Sebastian”, al artistului „El Greco”, capodoperă de o valoare inestimabilă.
Tabloul „Sfântul Sebastian” realizat de „El Greco” este o parte unică a patrimoniului cultural și a colecției naționale de artă a României.
Tabloul a aparținut regelui Carol I, primul monarh al României, înainte de a fi lăsat moștenire Coroanei României la moartea acestuia în 1914.
Ciolacu scrie pe Facebook că acest tablou, alături de alte opere de artă, au ieșit din România în 1947 și nu s-au mai întors de atunci niciodată în țară.
„În numele Guvernului României, am mandatat prin două Memorandumuri adoptate luna aceasta ministerele responsabile și avocații noștri să urmărească atât recuperarea picturii prin litigiul inițiat la Tribunalul Judiciar de la Paris, cât și blocarea licitației programată pe 5 februarie la New York de către o celebră casă de licitații. Faptul că licitația a fost oprită și tabloul a fost reținut de casa de licitații este un prim pas către recuperarea definitivă a acestui tablou care este fără echivoc proprietatea statului român. După zeci de ani, e timpul ca acest tablou de neînlocuit să revină acolo unde îi este locul, în colecția națională de artă și poporului român”, spune Ciolacu.
