Chiar dacă sondajele publicate în ultimii ani arată o creștere ușoară dar constantă a încrederii cetățenilor în ONG-uri, acestea sunt foarte puțin cunoscute și înțelese de către publicul larg. ONGFest – Târgul Economiei Sociale 2013 este un festival al organizaţiilor neguvernamentale, organizat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, ce urmărește să familiarizeze publicul larg din România cu rolul, activitățile și rezultatele acestora.
Anul acesta evenimentul are loc în Parcul Tineretului din Bucureşti, între 17 și 19 mai. Timp de 3 zile, în acest week-end, sute de membri și voluntari a peste 150 de asociații, fundații și alte organizații neguvernamentale din întreaga țară intră direct în contact cu bucureștenii care vizitează parcul. La corturile înșiruite pe aleile parcului, toți aceștia își vor prezenta organizațiile, activitățile și proiectele lor, produsele și serviciile pe care le oferă cetățenilor. Majoritatea expozanților vor desfășura și activități demonstrative: fie cultural-artistice, la scena amenajată în parc, fie direct pe aleile parcurilor sau în corturile special amenajate unde vor avea loc sesiuni de informare și de dezbateri. O parte dintre seminarii şi dezbateri sunt despre economia socială, care este şi tematica festivalului.
La eveniment sunt așteptați toți cei care sunt implicați în activități de voluntariat sau care doresc să se implice și toți cei care doresc să afle mai multe despre ce sunt și ce fac organizațiile neguvernamentale .
Câte o organizaţie pentru fiecare
Cele peste 150 de organizaţii participante sunt din domenii diverse de activitate, cum sunt protecția copilului, economie socială, servicii sociale pentru persoane defavorizate, educație și dezvoltare personală a tinerilor, protecția mediului, formare profesională, cultură, relații interetnice și multe altele. Printre participanţi se găsesc şi organizaţii destul de puţin prezente în mass-media, dar care fac multe lucruri bune în comunităţile lor. Pentru acestea, week-end-ul următor este o ocazie să îşi prezinte vizitatorilor parcului planurile şi proiectele. Multe dintre ele organizează la standurile lor ateliere şi activităţi, unele mai creative, cum sunt dans sincron, workshop-uri de chitară, personalizare de bijuterii, origami, altele educative, precum „bibliotecă vie” şi cursuri de prim ajutor. Lista organizaţiilor care participă este disponibilă aici.
Dezbateri şi seminarii
Una dintre principalele dezbateri din cadrul festivalului este Forumul deschis al economiei sociale, organizat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Dezbaterea are loc, vineri, 17 mai, la Hanul lui Manuc şi propune patru subiecte de discuţie importante pentru Bucureşti, şi urmăreşte cum ar putea fi ele soluţionate prin economie socială. Agenda dezbaterii cu subiectele propuse şi vorbitorii invitaţii se găseşte aici.
În total, peste 35 de seminarii şi dezbateri au loc în incinta clădirii Formenerg,aflată în apropierea parcului şi cele trei corturi amenajate din parc. Printre ele, se găsesc seminarii destinate organizaţiilor neguvernamentale, pe teme cum sunt economia socială, educaţia, finanţarea programelor de tineret sau cadrul legislativ pentru recunoaşterea competenţelor obţinute prin voluntariat. Vizitatorii parcului sunt şi ei invitaţi la dezbatere pe teme cum sunt comunicarea asertivă, succesul în carieră, siguranţa internetului sau beneficiile gândirii pozitive. Mai multe informaţii despre seminariile şi dezbaterile ce au loc se găsesc aici.
Învăţăm fără să ne formalizăm
Una dintre zonele cele mai animate zone din festival este “La Nonformal”. Aici, organizaţii precum Incubator107 învaţă cum se face automasaj, cum se practică Capoeira sau Yoga Acrobatică, în timp ce Asociaţia Turistică Ghizii României arată trecătorii cum să urce pe panoul de alpinism. Desene pe asfalt, consursuri de cultură generală, percuţie pe ritmuri braziliene, arta picturii Henna sunt câte dintre momentele prin care, în joacă, fiecare învaţă câte ceva. Programul detaliat al activităţilor nonformale se găseşte aici.
Muzică, distracţie şi diversitate culturală
Vizitatorii se vor bucura în paralel de un program cultural ce se adresează tuturor categoriilor de vârstă: copii, tineri, părinți și bunici. Începând de la 10 dimineaţa şi până la 9 seara, pe scena din parc vor cânta coruri de copii, vor avea loc spectacole de marionete şi teatru de păpuşi, dans modern, majorete, gimnastică aerobică, demonstraţie de karate şi nu numai. În apropierea Zilei Mondiale a Diversităţii Culturale, ansambluri de ruşi, lipoveni, greci, maghiari, greci sârbi, ş.a., sunt invitate să îşi prezinte câte puţin din cultura şi tradiţiile lor prin momente artistice. În fiecare seară câteva dintre cele mai bune trupe de muzică din România oferă recitaluri în cadrul festivalului. Printre ele sunt: Butterflies-In My-Stomach, POPAS, TiPtiL, East Roots, Ad Hoc, Les Elephants Bizares. Mai multe informaţii despre momentele cultural-artistice se găsesc aici.
În total, peste 35 de seminarii şi dezbateri, aproximativ 45 de momente artistice şi peste 40 de activităţi nonformale, vor avea loc vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 10 şi 19, în parcul Tineretului. Un festival al organizaţilor neguvernamentale unde binele, cultura, altruismul şi distracţia îşi găsesc locul. Un loc ce invită oamenii să se implice.