x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tatăl Simonei Halep, despre acuzațiile de dopaj: "Nu a luat niciodată niciodată vreo substanţă. Dumnezeu va scoate la lumină"

Tatăl Simonei Halep, despre acuzațiile de dopaj: "Nu a luat niciodată niciodată vreo substanţă. Dumnezeu va scoate la lumină"

22 Oct 2022   •   12:26
Tatăl Simonei Halep, despre acuzațiile de dopaj: "Nu a luat niciodată niciodată vreo substanţă. Dumnezeu va scoate la lumină"
Sursa foto: Facebook Simona Halep

Ca orice părinte care își iubeste copilul, tatăl Simonei Halep are încredere deplină în fiica sa. Stere Halep spune că Simona nu a luat niciodată vreo substanţă interzisă şi trebuie să lupte, pentru că este curată.

Antena 3 CNN a prezentat, în exclusivitate, prima reacție a tatălui Simonei Halep, după ce sportiva a fost testată pozitiv la US Open și suspendată provizoriu din tenis. 

"Vedem un lucru normal care se poate întâmpla la oricare. Specialiștii vor spune, nu putem să știm ce s-a întâmplat. Nu sunt specialist.

Sunt convins că niciodată (nu a luat ceva - n.r.). Trebuie răbdare și Dumnezeu va scoate la lumină lucrul ăsta. Și noi suntem curați în suflet că Simona e curată, curată. 

Nu a luat niciodată niciodată vreo substanţă. Simona e unicată la așa ceva, nu ar fi apelat niciodată la așa ceva. 

Starea ei de spirit e bună, dacă în suflet e curată, n-are de ce se teme", a declarat tatăl lui Halep, Stere Halep, sâmbătă dimineaţă, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

 

Reamintim că  Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a transmis vineri că "Simona Halep, o jucătoare română de tenis de 31 de ani, a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP)".

Imediat după acest anunț, Simona Halep a reacționat:

„Astăzi începe cel mai greu meci din viața mea: o luptă pentru adevăr. Am fost anunțată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat în cantitate extrem de mică, ceea ce a fost cel mai mare șoc din viața mea.De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut prin minte nici măcar o dată, deoarece este total împotriva tuturor valorilor cu care am fost educată.

Mă simt complet confuză și trădată.

Voi lupta până la sfârșit să dovedesc că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă și am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală.

Nu e despre titluri sau bani, e despre onoare și povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu tenisul în ultimii 25 de ani”

×