x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Televiziunile Crime & Investigation Network (CI) şi Sport M vor fi lansate în România

Televiziunile Crime & Investigation Network (CI) şi Sport M vor fi lansate în România

15 Noi 2009   •   00:00

Compania Chello Networks va lansa în România televiziunea Crime & Investigation Network (CI), dedicată programelor de investigaţii, şi postul în limba maghiară Sport M, cu profil sportiv, a anunţat Anda Mânza, Senior Sales Manager, Chello Networks, marţi, la Convenţia de Comunicaţii prin Cablu, informează Mediafax.



Televiziunea CI a fost lansată în ianuarie 2005, în Australia, fiind deţinută de Foxtel. În prezent, postul este disponibil şi în SUA, Marea Britanie, Turcia, Asia şi Noua Zeelandă.

Televiziunea Crime & Investigation Network (CI) este dedicată exclusiv întâmplărilor adevărate. Postul difuzează programe variate, de la psihologie judiciară şi criminalistică la biografii ale unor criminali şi crime celebre.

Totodată, Anda Mânza a spus că, alături de postul Sport 1 ­ distribuit în prezent pe piaţa din România ­, Chello Networks vrea să aducă pe piaţa audiovizualului românesc "un frăţior mai mic, proaspăt, care se adresează populaţiei minoritare, vorbitoare de limbă maghiară" ­ Sport M.

×
Subiecte în articol: mass-media