x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator The Economist: Aderarea României la Schengen se va face mai degrabă pe fondul oboselii generate de discuţii, nu datorită unor progrese

The Economist: Aderarea României la Schengen se va face mai degrabă pe fondul oboselii generate de discuţii, nu datorită unor progrese

16 Mar 2012   •   05:44
The Economist: Aderarea României la Schengen se va face mai degrabă pe fondul oboselii generate de discuţii, nu datorită unor progrese

Jurnalistii de la The Economist considera ca discutiile tensionate pe marginea aderarii Romaniei la spatiul Schengen devin obositoare pentru autoritatile europene, care vor ajunge in cele din urma sa accepte tara noastra in spatiul comunitar pentru a pune capat discutiei.

Desi Uniunea Europeana (inclusiv Olanda) recunoaste progresele facute atat de Romania cat si de Bulgaria, autoritatile olandeze considera ca acestea nu sunt suficiente atunci cand agentii de frontiera continua sa fie corupti.

'Disputa privind aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen este obositoare si toate partile s-au saturat de ea. Multi observatori se asteapta la un acord la sfarsitul anului, posibil in septembrie, inainte de alegerile generale din Romania. Incheierea unui acord se va datora insa mai degraba nerabdarii decat unei capacietati extraordinare a EU de a aduce o schimbare', scrie The Economist.

La cinci ani dupa aderarea lor la UE, Romania si Bulgaria raman in continuare cele mai sarace tari comunitare. Progresele in privinta combaterii coruptiei si a reformelor justitiei au incetinit. Mecanismul de Cooperare si Verificare, care urma sa fie temporar, este in continuare activ. "Nu ne asteptam sa dureze atat de mult", a declarat un oficial de la Bruxelles.

Intr-o alta perioada, Romania si Bulgaria ar fi intrat in Schengen imediat ce si-ar fi facut temele dar in prezent starea generala din cadrul UE este una de neincredere. Acest lucru este generat pe de o parte de criza euro, pe de alta parte de ascensiunea partidelor extremiste, care exploateaza temerile populatiei.

Noua stare de spirit care domina nucleul european reflecta nemultumirea tot mai mare fata de variatia UE in cultura politica. Bulgaria, in special, a fost criticata de Bruxelles pentru persistenta crimei organizate si erodarea libertatii presei. Dar unii afirma ca aceasta cenzura este nedreapta, deoarece problemele celor doua tari nu erau un secret atunci cand acestea au inceput negocierile pentru aderare.

Niciuna dintre cele doua tari nu este un model de stabilitate sau guvernanta economica. Protestele din Romania au condus la inlaturarea Guvernului in februarie, iar investitorii straini considera Bulgaria din ce in ce mai putin prietenoasa.

×