x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator The Economist: România şi Bulgaria au sindicate infracţionale sofisticate

The Economist: România şi Bulgaria au sindicate infracţionale sofisticate

de Veronica Micu    |    15 Iul 2013   •   13:53
The Economist: România şi Bulgaria au sindicate infracţionale sofisticate

Nivelul total al infracţionalităţii a scăzut în ultimii ani în Germania, la fel cum s-a întâmplat în toată Europa, însă statisticile ascund câteva tendinţe printre care o creştere bruscă a infracţiunilor ce vizează anumite bunuri, fiind incluse aici şi furturile din buzunare. Această tendinţă este explicată de specialişti prin extinderea estică a Uniunii Europene. "Romania şi Bulgaria au sindicate infracţionale sofisticate, cu reţele de selectare şi formare care pătrund adânc în ţările bogate vecine din UE, Germania şi Austria", scrie The Economist.

Leonhard Muller, proprietarul unui lanţ de ceasornicării din Berlin, Askania, povesteşte că furturile din magazinele sale s-au inteţit, acestea având loc cel puţin o dată la un trimestru. De două ori în patru săptămâni în lunile de primăvară hoţi profesionişti au reuşit să cureţe incintele de ceasuri nepreţuite.

Potrivit jurnaliştilor, în ultimii doi ani, în Germania s-au produs 6 milioane de infracţiuni, în special în partea de nord a ţării. Astfel, în Berlin, oraşul unde activează Askania, se înregistrează 14 infracţiuni la 100.000 de oameni, în timp ce în Bavaria media este de cinci la 100.000 de oameni.

O categorie de infracţiuni care a avut o creştere bruscă în ultimul timp o reprezintă furtul din buzunare. În Berlin, în 2012 jafurile implicau trucuri, precum utilizarea copiilor pe post de complici. Acestea au crescut cu 39%. De asemenea, furturile din case au crescut cu 32% în 2012 faţă de 2006. Una din 76 de  case este afectată. Cauzele care au dus la această creştere a infracţionalitaţii se leagă în special de extinderea UE spre Est, consideră Christian Pfeiffer, director al Institutului de Cercetare Criminologică din Saxonia Inferioară. Opt ţări au aderat în 2004, iar în 2007 au intrat Bulgaria şi România.

Potrivit The Economist, "România şi Bulgaria au sindicate infracţionale sofisticate, cu reţele de selecţie şi formare care sunt adânc implantate în statele bogate ale Europei, Germania sau Austria, spre exemplu. Dintre suspecţii jafurilor de la Berlin, 75% sunt de origine non-germană, 31% dintre ei provenind din România".

Aceste sindicate au contacte locale, îşi marchează obiectivele, amplasate în special lângă căile ferate sau autostrăzi şi apoi lovesc cu un profesionalism uimitor, susţine Pfeiffer. Ei merg acolo unde randamentul riscului e mai mare şi evită regiuni precum Bavaria şi Baden-Württemberg, acolo unde case sunt mai bogate dar mai bine protejate cu alarme şi există un timp de răspuns mult mai mic al poliţiei. În schimb, ei merg spre nord, unde poliţia pare copleşită şi riscul de a fi prins şi condamnat este de unul din 100.

×