Creșterea numărului de îmbolnăviri de COVID-19 a fost anunțată încă din luna aprilie, pentru această toamnă, iar predicțiile se adeveresc. Unele localități din România deja suferă din cauza impunerii unor restricții, după ce au depășit o rată de incidență de 6 la mie. În localitățile din jurul Bucureștiului se zvonește deja că urmează să se reintroducă masca în aer liber, iar în Capitală s-ar putea aplica aceeași măsură din prima zi de școală, pe 13 septembrie. Prefectul Capitalei a precizat însă că se discută despre reintroducerea măștilor în aer liber doar în apropierea unităților de învățământ sau în locurile aglomerate. Până acum nu a fost luată nicio decizie.
Virusul SARS-CoV-2 „a fost plecat”, pe timp de vară, așa cum arată declarația devenită celebră, dată de Emilian Imbri, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, la jumătatea lunii iunie. Deși nimeni nu a-nțeles unde și mai ales cum „a plecat virusul” în vacanța de vară, încă din primăvară se anunța întoarcerea lui în toamnă, indiferent de numărul vaccinaților sau de evoluția cercetărilor epidemiologice din ultimele 18 luni. Explicația managerului de la „Victor Babeș”, din luna iunie: „Valul 4 vine, pentru că vine după valul 3. Nu ne mai îmbolnăvim pentru că virusul a plecat, nu pentru că ne-am vaccinat destui. Virusul este plecat, dar se va întoarce, la cum se circulă. O singură persoană dacă aduce o tulpină violentă, va umple o bună parte din populație de boală”. Și ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă a anunțat încă din luna iunie că toamna va veni cu al patrulea val al pandemiei, explicând că și anul trecut cazurile de coronavirus au început să crească din toamnă, deci este posibil ca acest ciclu să revină. Iar toamna a venit și numărul contaminărilor începe să crească, exact așa cum s-a anunțat oficial, încă din perioada în care virusul era „plecat”.
Școala devine un loc periculos
Vestea pe care au primit-o românii, în ultimele zile, este că s-ar putea reintroduce măștile în aer liber. De sâmbătă sunt reintroduse restricțiile în două comune din județul Olt, iar prefectul Florin Homorean a anunțat pe Facebook decizia. „Astăzi, după mai mult de două luni, am stabilit măsuri restrictive pentru unele activități și evenimente în două localități din județul nostru: Ianca și Șopârlița”, a scris prefectul, pe pagina de socializare. În cele două comune sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise sau deschise, inclusiv organizarea de evenimente private - nunți, botezuri, mese festive etc. -, pentru următoarele două săptămâni. Sâmbătă s-a luat această decizie, după ce în comuna Ianca, incidența cumulată era de 3,19 la mia de locuitori, iar în Șopârlița, de 2,58. Și prefectul Capitalei, Alin Stoica a declarat, ieri, că ar putea redeveni obligatorie purtarea măștii în aer liber, după începerea noului an școlar, dar nu în orice situație. „Am avut discuții pentru introducerea obligativității măștii pe o rază de 50 de metri sau 100 de metri în jurul școlilor. Lucrul acesta urmează să se fie stabilit în următoarea hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență”, a explicat prefectul Alin Stoica, pentru Antena 3. Acest lucru s-ar putea întâmpla din data de 13 septembrie, când începe anul școlar, dar decizia se va lua la următoarea întâlnire a Comitetului pentru Situații de Urgență.
Calcule în funcție de partid
Ieșirea USR-PLUS de la guvernare ar putea schimba regulile pentru valul patru al pandemiei. Dacă luni se va schimba structura guvernului, vor pleca și prefecții, Alin Stoica fiind unul dintre aceștia, astfel încât nu va mai participa la următoarea întâlnire a Comitetului pentru Situații de Urgență. Noul prefect poate veni cu noi soluții. Tot USR-PLUS este la originea modificării calculului ratei de incidență, prin includerea focarelor în numărul total de cazuri din fiecare localitate. De altfel, scandalul inițial care a zdruncinat guvernul și alianța PNL-USR-PLUS, a pornit de la acuzațiile aduse de ministrul Vlad Voiculescu partenerilor de guvernare de la PNL, că ar fi declarat un număr mai mic de îmbolnăviri. De fapt era vorba despre calcule făcute în fiecare localitate după eliminarea focarelor. De exemplu, într-un oraș mic unde există un cămin de bătrâni depistați cu rezultat pozitiv SARS-CoV-2, rata de incidență era calculată după scăderea din numărul total de locuitori a celor 50-100 de persoane contaminate, tocmai pentru că aceștia nu părăsesc respectivul spațiu și nu interacționează cu restul comunității, pot fi izolați, deci adăugarea lor devine irelevantă pentru restul comunității. La fel s-a procedat și în cazul familiilor contaminate, unde toate persoanele au domiciliul în același loc. Aceste focare au fost apoi introduse de Ministerul Sănătății în calculul total pe fiecare localitate, rata de incidență crescând considerabil, după ce conducerea ministerului a fost preluată de USR-PLUS. Astfel, plecarea de la guvernare a formațiunii politice ar putea aduce și o revenire asupra calculării ratei de incidență, ceea ce ar putea amâna atât debutul în forță al valului 4 al pandemiei (pe baza statisticilor), cât și reintroducerea restricțiilor specifice și a obligativității purtării măștii în aer liber.
Vestea proastă pentru următoarea perioadă este că studiile științifice arată ineficiența vaccinurilor pentru tulpina Delta. Numărul mare de cazuri grave de îmbolnăvire din Israel și Marea Britanie arată că noua tulpină face ravagii și printre persoanele vaccinate cu schemă completă, indiferent de vaccin.