x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cea mai puternică monedă din lume. 3 factori care ajută la performanța rublei rusești

Cea mai puternică monedă din lume. 3 factori care ajută la performanța rublei rusești

de Redacția Jurnalul    |    09 Iun 2025   •   21:08
Cea mai puternică monedă din lume. 3 factori care ajută la performanța rublei rusești
Sursa foto: Hepta

În pofida sancțiunilor occidnetale drastice și a celor trei ani de război, rubla rusească a înregistrat o creștere uimitoare în 2025, cu o creștere de peste 40%, devenind astfel cea mai performantă monedă din lume, potrivit Bank of America.

Motivul aprecierii rublei se regăsește în controalele stricte ale capitalului şi politica monetară restrictivă a Rusiei, spun analiştii. La aceasta se adaugă și slăbirea dolarului american, notează observatornews.ro.

3 factori care contribuie la performanța rublei

Brendan McKenna, economist internaţional la Wells Fargo, identifică trei factori principali: politica de dobânzi ridicate a Băncii Centrale a Rusiei, controalele valutare şi unele progrese în negocierile de pace cu Ucraina.

1. Dobânzi

Banca Centrală a Rusiei a menţinut o dobândă cheie ridicată, la 20%, pentru a ţine inflaţia sub control. Împrumuturile scumpe descurajează importurile, reducând cererea de valută. 

”A existat o supraaprovizionare cu electronice, maşini şi camioane la sfârşitul anului trecut, în anticiparea creşterii taxelor vamale”, a explicat Andrei Melaschenko, economist la Renaissance Capital.

Totodată, exportatorii ruşi sunt obligaţi să schimbe în ruble o parte din veniturile lor externe, sporind cererea de rublă pe piaţa locală. Vânzările de valută ale marilor exportatori s-au ridicat la 42,5 miliarde de dolari între ianuarie - aprilie 2025, cu aproape 6% mai mult față de perioada precedentă.

2.  Controale valutare

Banca centrală a început să reducă masa monetară, ritmul de creştere al ofertei de bani, care în august 2023 era de 23,9% pe an, a devenit negativ în ianuarie 2025, contractându-se cu 1,19% pe an, potrivit profesorului Steve Hanke de la Johns Hopkins University.

3. Negocieri ruso-ucrainene

Speranţele pentru un acord de pace, alimentate de alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA, au generat un val de optimism, contribuind la întărirea rublei. 

Însă aanaliştii avertizează că acest ”boom” al rublei ar putea fi de scurtă durată.

”Credem că rubla e aproape de nivelul maxim şi ar putea începe să slăbească în viitorul apropiat”, spune Melaschenko, rerferindu-se la scăderea preţurilor la petrol, care afectează veniturile din exporturi.

”Dacă se încheie un acord de pace sau un armistiţiu, controalele valutare ar putea fi ridicate, iar Banca centrală ar reduce rapid dobânzile. Într-un astfel de scenariu, rubla s-ar putea deprecia rapid”, spune McKenna, de la Wells Fargo.

Energia reprezintă 30% din bugetul Rusiei

Exportatorii ruşi, mai ales din sectorul petrolier, încep să simtă presiunea scăderii marjelor de profit. Combinaţia dintre o rublă puternică şi preţuri scăzute la petrol afectează direct veniturile statului, mai ales că petrolul şi gazele reprezintă circa 30% din bugetul federal.

”Ministerul de Finanţe a fost forţat să apeleze mai mult la Fondul Naţional de Bunăstare pentru a acoperi cheltuielile şi s-ar putea să vedem tăieri de fonduri în zonele neprioritare dacă tendinţa continuă”, afirmă Melaschenko.

După invazia din Ucraina, Federația usă și-a reorientat schimburile comerciale spre țările asiatice, în special China. 

 

×
Subiecte în articol: monedă rubla