x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alexandru Vişinescu, pus oficial sub învinuire. Torţionarul este acuzat de GENOCID

Alexandru Vişinescu, pus oficial sub învinuire. Torţionarul este acuzat de GENOCID

03 Sep 2013   •   10:41
Alexandru Vişinescu, pus oficial sub învinuire. Torţionarul este acuzat de GENOCID
UPDATE 11:08 - Alexandru Vişinescu este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală, anunţă Parchetul ICCJ.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au început urmărirea penală a lui Alexandru Vişinescu pentru genocid, "constând în aceea că în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Potrivit Antena3, lui Alexandru Vişinescu i s-a făcut rău în timpul audierilor.

------------------------------------

Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 - 1963, Alexandru Vişinescu, s-a prezentat marţi la Parchetul General pentru a fi audiat în legătură cu denunţul formulat împotriva lui de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

La intrarea în sediul Parchetului, Vişinescu nu a declarat nimic, el fiind "protejat" de două persoane, care le-au reproşat jurnaliştilor că "şi-au bătut joc de el trei săptămâni pe posturile de televiziune". Cei doi le-au distribuit ziariştilor o copie a talonului de pensie al lui Vişinescu, conform căreia acesta are o pensie de "doar" 3.296 lei, şi nu de peste 6.000 de lei, cum s-a vehiculat în mass media.

Alexandru Vişinescu este unul dintre cei 35 de torţionari identificaţi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Împotriva sa a fost depusă o sesizare penală pentru omor deosebit de grav, el fiind descris de foştii deţinuţi politici drept "un individ extrem de crud".

Vişinescu a negat orice vină pe care ar fi putut să o aibă, acuzând sistemul comunist şi conducerea de la acea vreme.

În urma investigaţiilor desfăşurate, IICCMER a identificat o serie de probe care indică faptul că, în perioada în care lt. col. (r) Alexandru Vişinescu a îndeplinit funcţia de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, 1956-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur.

Potrivit IICCMER, acesta poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condiţiile inumane de detenţie, care au dus în final la decesul unor deţinuţi politici aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat la începutul lunii august cauza privindu-l pe Alexandru Vişinescu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.

"În temeiul dispoziţiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, s-a dispus, azi, 9 august, preluarea cauzei privind pe Vişinescu Alexandru, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Motivele care au stat la baza deciziei de preluare vizează complexitatea cauzei, volumul mare de activităţi procesuale şi procedurale ce urmează a fi efectuate în vederea soluţionării cu celeritate a acesteia", se arăta într-un comunicat al PÎCCJ, citat de Agerpres. Parchetul General a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc împotriva lui Alexandru Vişinescu.

Pe 7 august, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

"În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor şi eventuala incidenţă a normelor privind prescripţia, acestea pot fi analizate numai după efectuarea de cercetări în cauză", susţinea Parchetul General.

Alexandru Vişinescu are 88 de ani şi trăieşte în Bucureşti, chiar în apropierea sediului IICCMER.

În penitenciarul de la Râmnicu Sărat au fost închişi liderii ţărănişti Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, precum şi alte personalităţii politice.

×