x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trafic de persoane Europa

Trafic de persoane Europa

16 Apr 2004   •   00:00

Politia romana a ahihilat una dintre cele mai puternice retele de traficanti de persoane care actiona in sud-estul Europei. Timp de doi ani, calauzele au trecut ilegal peste granitele Romaniei si Ungariei zeci de basarabeni si arabi.

Gruparea a intrat in atentia ofiterilor de la Combaterea Crimei Organizate Salaj in februarie 2003, dupa ce anchetatorii au cules informatii ca in localitatea Simleul Silvaniei exista un grup mafiot care se ocupa cu migratia ilegala in spatiul Schengen. In vizorul politistilor au intrat initial romanii Vasile Fit (34 de ani), Ioan Versan (28 de ani), Zoltan Rus (26 de ani) si Dumitru Dan (29 de ani), precum si basarabeanca Mariana Crucerescu, in varsta de 25 de ani, deoarece facilitau unor moldoveni si arabi trecerea frauduloasa a frontierei dintre Ungaria si Austria, in schimbul a 2.000-2.500 de euro de persoana.

Racolarea

Afacerea a fost pusa la cale in vara lui 2002, la Budapesta, si a fost gandita de Fit si de Mariana. Moldoveanca i-a propus romanului sa calauzeasca in spatiul Schengen mai multe grupuri racolate in Republica Moldova. Au batut palma, dupa care Fit a luat legatura cu acolitii sai Rus si Dumitru, acestia din urma fiind insarcinati cu transportul migrantilor. Pentru ca afacerea sa dea roade, Mariana Crucerescu l-a pus in legatura pe Fit cu o alta grupare din Ungaria, condusa de trei ucraineni. Dupa ce au pus la punct toate detaliile afacerii din mai 2002, mai multe grupuri de migranti din Basarabia au fost introduse in Romania, urmand sa ajunga in Austria si Italia. „Pentru a intra in Ungaria, moldovenii au nevoie de viza, iar Mariana si locotenentul acesteia, Rusu Sergiu, faceau demersurile necesare pentru obtinerea acestor vize de la reprezentantele Ministerului de Externe ungar din Republica Moldova. Dupa aceea, intrau in Romania prin Sculeni si Albita cu diferite autoturisme", spun anchetatorii.

Tranzitarea Ungariei

Aici, moldovenii erau preluati de Fit, care ii ducea pana in Budapesta. Daca numarul „clientilor" era prea mic, ii caza temporar la un popas turistic din Cluj sau in statiunile Balc - Bihor, Acas - Satu-Mare si Boghis - Salaj. Cand „echipa" era completa, traficantii ii duceau in Ungaria, trecandu-i prin Vama Bors. Aici intervenea Dumitru Sas, care avea rol de antemergator, anuntand filiera in legatura cu miscarile fortelor de ordine maghiare. In masina acestuia se aflau Zoltan si Versan, care preluau clientii de la granita ungara. Pasul urmator - moldovenii erau debarcati in Gara Keleti din Budapesta, unde erau preluati si dusi pana in apropierea granitei dintre Ungaria si Austria. Rus Zoltan prelua migrantii de langa localitatea Vaszemt-Mihaly, iar pe drum isi informa seful despre mersul afacerii. Fit lua legatura cu antemergatorul si stabilea rutele ocolitoare pentru a nu se intalni cu politia maghiara si locurile de popas.

Ion Alexandru, Eduard Pascu


Pretul in functie de destinatie

Anchetatorii au descoperit ca pretul impus de traficanti migrantilor nu era fix, el variind in functie de traseul pe care „clientul" urma sa-l parcurga pana la destinatie. Astfel, pentru un „drum scurt", ceea ce insemna destinatia Viena, se percepea un tarif de 800 de euro de persoana, iar pentru un „drum lung", ce insemna destinatia Padova, s-a perceput un tarif de 1.200 de euro de persoana. In 2002, traseul folosit de aceste grupuri infractionale era: Bors - Szolnok - Budapesta (Gara Keleti) - Szekes - Fehervar - Veszprem - Kormend - Vaszent - Mihaly. In 2003, traseul folosit era Budapesta (Gara Keleti) - Gyor - Csorna - Kapuvar - Nagycenk. Un al treilea traseu folosit era: Budapesta (Gara Keleti) - Gyor - Csorna - Lovo - Sopronkcovest - Nagycenk.

Jumatate de milion de romani intorsi de la granita

Peste 500.000 romani nu au iesit din tara in primele luni ale acestui an ca urmare a neindeplinirii conditiilor legale, iar 132 firme de transport au ramas fara licenta de transport persoane in strainatate. Aceasta cifra este de trei ori mai mare fata de anul trecut (172.514 cetateni romani). In majoritatea cazurilor, romanii care s-au legitimat cu documente false (160 de persoane) aveau suspendat dreptul de folosinta a propriilor pasapoarte, ca urmare a returnarii lor din diverse state. Cei care au apelat la aceasta metoda au platit sume intre 50 si 1.500 dolari SUA pentru document sau viza falsa.

×
Subiecte în articol: observator