x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Campania electorală pentru prezidențială se încheie sâmbătă dimineață

Campania electorală pentru prezidențială se încheie sâmbătă dimineață

de Redacția Jurnalul    |    23 Noi 2024   •   06:20
Campania electorală pentru prezidențială se încheie sâmbătă dimineață

Campania electorală pentru alegerile pentru Președintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secții de votare, iar în străinătate 950 de secții de votare.

„Având în vedere că mâine, 23 noiembrie 2024, ora 07:00, se încheie campania electorală pentru alegerile pentru Președintele României din anul 2024, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reamintește competitorilor electorali că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare și să nu continue propaganda electorală. Totodată, Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe candidați să contribuie la desfășurarea în cele mai bune condiții a zilei votului, astfel încât întregul proces electoral să răspundă așteptărilor democratice ale cetățenilor”, potrivit unui comunicat de presă.

La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secții de votare, iar în străinătate 950 de secții de votare.

În țară, votarea la cele 18.968 de secții de votare începe duminică, 24 noiembrie 2024, ora 07:00 și se încheie la ora 21:00 (cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cetățenii care, la ora 21:00, se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot).

Votarea în străinătate a început vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 12:00 (ora locală) și se va încheia la ora 21:00, în timp ce sâmbătă, 23 noiembrie 2024, votarea va începe la ora 07:00 (ora locală) și se va încheia la ora 21:00. Duminică, 24 noiembrie 2024, secțiile de votare din străinătate sunt deschise în intervalul orar 7.00 - 21.00. Pentru fiecare dintre cele trei zile de votare din străinătate există posibilitatea prelungirii programului secției până la ora 23:59 pentru cetățenii care, la ora 21:00, se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot.

Datele privind prezența la vot pot fi vizualizate în timp real, prin afișarea pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente - https://prezenta.roaep.ro, pentru fiecare secție de votare, a numărului de alegători care s-au prezentat la vot pe categorii de vârstă, mediu și gen. Rezultatele înscrise în procesele-verbale întocmite de către birourile electorale ale secțiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeași pagină, imediat după încheierea și transmiterea digitală a acestora.

În ziua alegerilor, informații sintetice privind prezența la vot vor fi aduse la cunoștința opiniei publice de către Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2024 (BEC).

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: campanie prezidentiale