x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un magistrat din cazul celor şapte violatori din Vaslui a fost înlocuit

Un magistrat din cazul celor şapte violatori din Vaslui a fost înlocuit

12 Sep 2015   •   16:53
Un magistrat din cazul celor şapte violatori din Vaslui a fost înlocuit

Unul dintre magistraţii care urmau să judece apelul în dosarul celor şapte violatori din Vaslui a trimis o cerere de abţinere.

Cererea sa a fost admisă de Curtea de Apel Iaşi, astfel că el va fi înlocuit cu un alt magistrat, până la primul termen, care va avea loc pe 6 octombrie,informeează antena3.ro.

De altfel, şi judecătorul care a dat hotărârea de condamnare a celor şapte tineri din Văleni formulase o cerere de abţinere, însă Judecătoria Vaslui i-a respins-o.

Cei şapte violatori au fost condamnaţi pe 17 august la pedepse între 5 ani şi 8 luni şi 8 ani şi 4 luni de închisoare plus plata unor daune morale de 50.000 de lei către tănără și se află în arest preventiv la Penitenciarul Vaslui, din luna august.

Decizia a fost contestată de avocatul fetei pe motiv că sentinţa este prea blândă.

×
Subiecte în articol: violatori