x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE Bilanț negru COVID-19: Peste 6.000 de infecții noi. Număr URIAȘ de decese. Sute de copii la ATI

UPDATE Bilanț negru COVID-19: Peste 6.000 de infecții noi. Număr URIAȘ de decese. Sute de copii la ATI

10 Noi 2021   •   13:26
UPDATE Bilanț negru COVID-19: Peste 6.000 de infecții noi. Număr URIAȘ de decese. Sute de copii la ATI
Sursa foto: Hepta

Peste 6.000 de noi cazuri de Covid și 405 decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, a informat miercuri Grupul de Comunicare Strategică.

Până miecuri, în România au fost înregistrate 1.725.017 cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 9.435 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.532.951 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.291 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 93 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 985 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până miercuri, 51.888 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 405 decese (216 bărbați și 189 femei), din care 8 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 405 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, două la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 16 la categoria de vârstă 40-49 ani, 31 la categoria de vârstă 50-59 ani, 95 la categoria de vârstă 60-69 ani, 147 la categoria de vârstă 70-79 ani și 110 la categoria de vârstă peste 80 ani.

365 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 12 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 28 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 8 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Constanța, Galați și Ilfov, în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 397 de decese.

Din totalul de 405 pacienți decedați, 357 erau nevaccinați și 48 vaccinați. Cei 48 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 10-19 ani și peste 80 de ani. 47 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 17.438. Dintre acestea, 1.823 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 310 sunt minori, 286 fiind internați în secții și 24 la ATI.

ȘTIRE INIȚIALĂ Peste 6.000 de cazuri noi de COVID-19 au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore, potrivit raportării provizorii de miercuri. Au fost înregistrate și 405 de decese.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI miercuri, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6.291 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

De asemenea, au fost raportate 405 decese dintre care opt anterioare.

Informațiile vor fi detaliate în buletinul informativ de la ora 13.00.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bilant covid