x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE Rusia închide spațiul aerian pentru România

UPDATE Rusia închide spațiul aerian pentru România

26 Feb 2022   •   19:16
UPDATE Rusia închide spațiul aerian pentru România

Rusia reacționează la decizia României de a închide spațiul aerian și aplică aceeași măsură pentru țara noastră. 

Autoritatea Aeronautică Civilă Română a închis, de la ora 15:00, spaţiul aerian al României pentru toate zborurile regulate ale operatorilor înregistraţi în Federaţia Rusă.

''Ca urmare a deciziilor neprietenoase ale autorităţilor aviatice din România', Rusia şi-a închis spaţiul aerian pentru companiile aeriene din România'', transmite Agenția aeronautică federală Rosaviatsiya.

 

Polonia, Cehia şi Bulgaria şi-au închis spaţiul aerian pentru companiile ruseşti, iar Rusia a reacționat asemănător.

UPDATE Spaţiul aerian al României a fost închis, de  la ora 15.00, pentru toate zborurile regulate ale operatorilor înregistraţi în Federaţia Rusă, transmite Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

"În contextul conflictului din Ucraina, Guvernul României a decis suspendarea „Acordului între Guvernul RS România şi Guvernul URSS privind transporturile aeriene civile, semnat la Bucureşti la 22.12.1976". În consecinţă, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis NOTA prin care, începând cu ora 15:00, spaţiul aerian al României a fost închis pentru toate zborurile regulate, cu sau fără aterizare pe aeroporturile din ţară, pentru aeronavele operatorilor înregistraţi in Federaţia Rusă. Excepţie de la această măsură fac zborurile umanitare şi cele de urgenţă", arată AACR.

ȘTIRE INIȚIALĂ România începe procedurile de suspendare a dreptului de survol al Rusiei, precum și a dreptului de aterizare a aeronavelor care aparțin companiilor din această țară.

„În primul rând aș vrea să vă anunț că România a început procedurile de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum și a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparțin companiilor din Federația rusă. Aceste proceduri se vor derula în cursul acestei zile”, a sanunțat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

România urmează să demareze procedurile de retragere din Banca Internațională de Investiții.

×
Subiecte în articol: Rusia spatiu aerian