Spitalele private: dai bani și ajungi la stat

Românii care vor să evite mizeria din spitalele de stat, “atenţiile”, cozile interminabile din faţa cabinetelor medicilor sau lipsa dotărilor se pot trata în clinicile private, dar numai în două situații: dacă plătesc sau dacă au noroc. Ei trebuie să țină cont, însă, că sistemul sanitar privat este, în primul rând, o afacere. Așa că, în cele mai multe cazuri, chiar plătind abonamente sau asigurări private, în cazul în care ajung pacienți, tot vor trebui să mai bage mâna în buzunar.

Un cetățean care plătește doar CASS-ul, poate beneficia de servicii private. Condiția este ca respectiva unitate medicală privată să aibă contract cu Casa de Asigurări pentru serviciul solicitat, iar asta presupune noroc. Informațiile nefiind centralizate, pacientul trebuie să ia la rând zeci de unități medicale, în căutarea clinicii sau spitalului care decontează din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS).

“Noi nu avem exclusivitate la servicii la sistemul de stat. Pot şi cei din privat să ofere aceleaşi servicii care sunt cuprinse în pachetul de bază, Contractul-Cadru fiind cel care arată toate serviciile la care are acces orice asigurat la sănătate din România. Fiecare unitate privată merge şi negociază cu Casa de Asigurări un pachet de servicii pe care doreşte să-l ofere asiguraţilor, clienţilor săi”, a declarat, pentru Jurnalul Naţional, Mariana Păcurariu, şef serviciu relaţii publice al CNAS.

Plătești, apoi plătești din nou

Evident, însă, regula este să plătești. O variantă ar fi, spre exemplu, contractarea unui abonament complet. Dezavantajul este că, oricât de scump ar fi, un abonament nu acoperă toata gama de afecţiuni, ci doar anumite consultaţii şi investigaţii şi, în general, se limitează doar la o clinică sau un lanţ de clinici. De asemenea, numărul serviciilor medicale este limitat la majoritatea tipurilor de abonament, în timp ce la altele poţi beneficia doar de reduceri de preţ (10%-20%). Pentru un simplu diagnostic, eşti trimis să faci fel de fel de analize, unele dintre ele irelevante pentru afecţiunea respectivă.

Ca şi în vânzări, fiecare medic are un target lunar pe care trebuie să-l atingă. O altă capcană pentru pacient este denumirea serviciului medical primit. Exact aceeaşi investigaţie, făcută la acelaşi aparat, poate fi denumită “spirometrie” la un medic şi “probe funcţionale respiratorii”, la un altul. Doar una dintre denumiri este prinsă în abonament. În cel de-al doilea caz, plătești suplimentar.

Cum ajungi tot la stat, dacă plăteşti asigurare la privat

O altă variantă este încheierea unei asigurări de sănătate prin societăţile de asigurări care cooperează cu clinicile private. O astfel de poliţă acoperă o gamă mai largă de servicii medicale în mai multe rețele de clinici şi spitale private din întreaga ţară şi, uneori, chiar din străinătate. Pe de altă parte, însă, nu include tratamentul unor afecţiuni existente anterior încheierii contractului. Astfel că, pentru bolile mai vechi plăteşti suplimentar sau ajungi tot la stat.

Suma plătită lunar pentru astfel de asigurări diferă în funcţie de mai mulţi factori: vârsta (după 65 de ani, societăţile de asigurări evită să încheie astfel de poliţe sau fac pachete speciale), sex, ocupaţie (riscurile profesionale), starea de sănătate la momentul semnării poliţei (se fac consultaţii şi investigaţii complete) şi de vicii (fumătorii fac teste suplimentare, iar poliţa poate fi şi cu 40% mai scumpă). Costurile acoperite (parţial sau total, în funcţie de pachetul ales) sunt: spitalizarea, tratamentul la domiciliu după externare, consultaţii, investigaţii (analize, ecografii, radiografii, etc.), intervenţii chirurgicale, servicii de ambulanţă, deces (în acest caz, familia primeşte banii).

În afară de marile oraşe, unde au fost deschise câteva spitale private, în celelate zone ale ţării există numai clinici sau cabinete care le “asigură” pacienţilor doar consultaţii şi investigaţii de rutină. Indiferent de asigurare și domiciliu, în cazul unor afecţiuni mai grave, intervenţii complexe sau tratamente pe termen lung, pacienții sunt nevoiţi să meargă la spitalele publice. De asemenea, când cazurile tratate „la privat” devin foarte complexe sau neprofitabile, sunt trimise tot la spitalul de stat.

Şi zâmbetul medicului are un preţ

Pe lângă actul medical, pacientul plateşte şi confortul. Bunăoară, ocuparea unui pat într-un spital privat, chiar şi pentru o jumătate de oră, vine şi cu o factură pentru „spitalizarea de zi”. Dacă boala te ţine la pat mai mult timp, nota de plată pentru serviciile hoteliere poate ajunge şi la 150 de euro pe noapte. Economia de timp, confortul, respectul şi, nu în ultimul rând, zâmbetul cadrelor medicale, mult mai relaxate decât cele din spitalele de stat - toate au un preţ în sistemul de sănătate privat.

“Asigurarea asistenței spitalicești de urgență presupune intervenţii medicale absolut obligatorii pentru salvarea vieții pacientului. Efectuarea acestora nu trebuie, sub nici o formă, să fie condiționată de capacitatea pacientului aflat în situație critică de a acoperi costurile necesare acestor intervenții. Acest lucru este posibil doar într-un spital public, deoarece un spital privat funcționează pe baza principiilor comerciale care au ca prim obiectiv realizarea de profit și, doar subsidiar, acordarea de servicii medicale pacienților”
Biroul de presă al Ministerului Sănătăţii

Potrivit legii, asistenţa medicală privată de urgenţă poate fi asigurată de către operatorii economici la solicitarea directă sau în baza unui contract direct cu beneficiarul, ori cu asigurătorul privat al acestuia. Însă, pentru urgenţele majore – adică intervențiile solicitate prin sistemul național de apeluri de urgență 112 (codul galben și codul roșu) și asistența medicală de urgență în spitalele de urgență - legislația actuală prevede că acestea se realizează exclusiv de către sistemul public de asistență medicală, potrivit Ministerului Sănătăţii. În cazul pacienţilor cu funcţiile vitale în pericol, spitalele private au obligaţia de a acorda gratuit primul ajutor, până la transferul acestora în condiţii de siguranţă la un spital public, mai spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Unităţile medicale publice au ajuns să împartă atât pacienţii, cât şi fondurile din asigurările sociale de sănătate cu clinicile şi laboratoarele particulare