x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Uniunea Ziariștilor Profesioniști l-a suspendat pe Dumitru Manea (Miron Manega) din funcția de vicepreședinte: Propaganda rusă vine în toate formele

Uniunea Ziariștilor Profesioniști l-a suspendat pe Dumitru Manea (Miron Manega) din funcția de vicepreședinte: Propaganda rusă vine în toate formele

de Redacția Jurnalul    |    30 Apr 2024   •   10:26
Uniunea Ziariștilor Profesioniști l-a suspendat pe Dumitru Manea (Miron Manega) din funcția de vicepreședinte: Propaganda rusă vine în toate formele

În 29 aprilie a.c., a avut loc ședința Consiliului Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, la care au fost invitați să participe toți membrii săi. Au fost prezenți nouă membri  și ca invitat Dan Constantin, președinte al Comisiei de Atestare Profesională.

Punctele principale pe ordinea de zi au fost dezbaterea și decizia asupra recentului Raport al Juriului de Disciplină, Onoare și Arbitraj, care a propus Consiliului Director suspendarea lui Dumitru Manea (Miron Manega) din funcția de vicepreședinte al UZPR și din calitatea de membru al Consiliului Director al UZPR. considerând că prin recentele sale declarații publice este „incompatibil cu funcția de membru al Consiliului Director și cu cea de vicepreședinte al UZPR”.

Fiecare dintre membrii Consiliului Director prezenți și-a exprimat punctul de vedere asupra implicațiilor asupra UZPR ale recentului „Comunicat nr. 9 privind relațiile cu Federația Rusă”, semnat, printre alții, de Miron Manega. „Propaganda rusă vine în toate formele, de la astrologi și prezicători până la cercetători. Dreptul la libera exprimare implică și responsabilitate. Am citit cu durere scrisoarea care face apel la Vladimir Putin. În joc este interesul UZPR – asta am acceptat, din punct de vedere moral, atunci când am fost desemnați membri ai Consiliului Director al UZPR”, a spus Iuliana Gorea Costin. La rândul său, Mircea Pospai a punctat necesitatea ca UZPR „să se delimiteze ferm, oficial, de poziția exprimată în această scrisoare către Federația Rusă”, același aspect fiind afirmat și de Nicolae Băciuț: „Mă delimitez fără echivoc de orice formulă de a-i solicita sprijin lui Vladimir Putin sau de a intra în orice fel de dialog cu el”. Claudius Dociu a fost de acord – „Ar fi foarte util un mesaj public de delimitare de acest mesaj către Federația Rusă” – iar Răzvan Onesa a calificat ca „inacceptabil” demersul lui Miron Manega. Generalul (r.) Gheorghe Văduva a fost de părere că „este extrem de grav că Miron Manega a făcut aceste afirmații în calitate de membru al Consiliului Director și de vicepreședinte al UZPR”.

Ca urmare a acestor luări de poziție, s-a luat în discuție decizia Juriului de Disciplină, Onoare și Arbitraj, iar Mădălina Corina Diaconu, secretarul general al UZPR, a propus votarea suspendării lui Miron Manega din funcția de vicepreședinte al UZPR, care a fost adoptată cu șapte voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și o abținere. Pe de altă parte, dat fiind faptul că vechiul Statut al UZPR, momentan în vigoare, nu are prevederi explicite pentru suspendarea unui membru al Consiliului Director, Miron Manega rămâne în continuare membru al Consiliului Director al UZPR.

În încheierea ședinței Consiliului Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, președintele Sorin Stanciu a menționat, printre altele, faptul că în prezent UZPR are 4.658 de membri, cu 225 înscriși de la începutul anului 2024. De asemenea, conducerea Uniunii are în vedere două viitoare reuniuni regionale, la Cluj și la Slatina, și pregătește cu toată responsabilitatea Adunarea Generală de alegere a noilor structuri de conducere, care se va desfășura la București, cu prezență fizică a delegaților, în a doua decadă a lunii iulie 2024.

×