x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Videanu, tranzacţie de cutia milei

Videanu, tranzacţie de cutia milei

de Monica Iordache Apostol    |    09 Apr 2010   •   00:00



Ministrul Economiei, Adriean Videanu, şi-a construit imensa casă de pe malul lacului Snagov pe un teren concesionat, pe vremea când era primar al Capitalei, cu doar 11.000 de euro pe o perioadă de 99 de ani. Videanu a obţinut chilipirul de la biserica din Ciofliceni cu acordul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Arhiepiscopiei Bucureştilor, căreia i-a urgentat în schimb emiterea au­torizaţiilor pentru construirea Ca­tedralei Neamului.

Pentru cel mai frumos şi mai scump loc de pe malul lacului, cu o suprafaţă de 5.400 de metri pătraţi, Videanu a plătit cu banii jos concesiunea pe 99 de ani. Biserica Ortodoxă din Ciofliceni a obţinut de la primarul Capitalei doar 101 euro pe an, costul total al concesionării fiind însă mai mic decât costul uneia din vacanţele familiei Videanu petrecute la Cannes (Hotel Martinez), în Creta (la Elounda Beach) sau la Saint Mo­ritz, în Elveţia, scrie cotidianul.ro. Şi, în plus, la preţul pie­ţei, cu 101 euro pe lună nu se poate închiria nici măcar un apar­tament, cu atât mai puţin un teren de 5.400 de metri pătraţi.

Contractul de concesiune este aprobat şi de Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, Arhiepiscopia Bucureştilor, fiind încheiat fix în perioada în care reprezen­tanţii Mitropoliei încercau să obţină avizele pentru construirea Catedralei Neamului. Auto­rităţile încercau în 2005 să limpezească situaţia Catedralei, iar în acelaşi an Videanu a solicitat şi el închirierea terenului.

Aşa că schimbul părea avantajos: primarul primea un teren superb la un preţ de nimic, iar Mitropolia obţinea avizele pentru construcţie. Cotidianul.ro scrie că, în ianuarie 2006, Adriean Videanu a înaintat dosarul pentru avize la Primăria Comunei Snagov, pentru a-şi construi vila. La 23 ianuarie 2006 Videanu Adri­ean şi Videanu Mioriţa au primit certificatul de urbanism pentru "Locuinţă portar P, locuinţă S+P+E+M, utilităţi, apărare de mal, amenajare drum de servitute, construcţii provizorii: garaj de barcă".

Iar câteva luni mai târziu, la data de 7 aprilie 2006, ziarele au publicat referiri la şedinţa Consiliului General al Capitalei din data de 6 aprilie: "Consilierii au aprobat ieri PUZ-ul te­re­nului pe care va fi construită Catedrala Mântuirii Neamului". "Vă mulţumim că ne ajutaţi să ridicăm o construcţie de în­semnătate aparte pentru Ortodoxie", spunea atunci Vincenţiu Ploieşteanu.

O simplă lectură a listei de ordonanţe de guvern ne arată că în 2005 a existat o preocupare specială pentru clarificarea marelui proiect de Catedrală a Mântuirii Neamului. Guvernul chiar a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă (OUG 19/2005) care preciza că finanţarea acestui obiectiv cădea doar pe umerii Patriarhiei şi ai Bisericii Ortodoxe Române.

×
Subiecte în articol: observator