x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO Gheorghiţă: 50% dintre români, vaccinaţi până la finele anului, în ritmul actual, o rată total insuficientă

VIDEO Gheorghiţă: 50% dintre români, vaccinaţi până la finele anului, în ritmul actual, o rată total insuficientă

09 Noi 2021   •   15:09
VIDEO Gheorghiţă: 50% dintre români, vaccinaţi până la finele anului, în ritmul actual, o rată total insuficientă
Sursa foto: Hepta

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a anuntat marţi că dacă se menţine ritmul actual de vaccinare, până la finele anului vor fi imunizaţi 8,5 milioane de români, dar a subliniat că această rată este "total insuficientă".

"În săptămâna 1-7 noiembrie au fost vaccinate cu doza unu 283.967 de persoane, majoritatea fiind persoane sub vârsta de 60 de ani. Aproximativ 71.850 sunt persoane cu vârsta de peste 60 de ani. Avem o scădere cu peste 50% a numărului total de persoane vaccinate cu doza unu în săptămâna precedentă, faţă de săptămâna de dinainte, când erau peste 575.000 de persoane noi vaccinate. Evident că dacă menţinem acest ritm de vaccinare, de circa 25.000 de persoane noi pe zi, numărul total de persoane pe care îl putem atinge la finalul acestui an ar fi de aproximativ 8,5 milioane - deci mult mai puţin faţă de cât preconizam iniţial -, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din populaţia eligibilă peste 12 ani", a arătat el într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

 

Potrivit acestuia, în prezent, în platforma de programare s-au înscris peste 698.000 de persoane în vederea vaccinării cu una dintre cele trei doze.

 

Valeriu Gheorghiță: Valul 4 nu se duce sub nicio formă. Virusul este adaptat și știe ce are de făcut

Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de imunizare, spune, revoltat, că valul 4 nu se duce sub nici o formă. Nu vom putea fi bine, virusul este adaptat, știe ce are de făcut și va rămâne în populație dacă nu ne apărăm, spune medicul: „nici măcar instinctul de apărare nu îl mai avem”, anunță Mediafax.Întrebat dacă valul 4 chiar se termină, în contextul în care tot mai puțini oameni se vaccinează, pentru că nu le mai este teamă de certificatul verde și cred că valul 4 se duce, Valeriu Gheorghiță a răspuns: „valul 4 nu se duce sub nicio formă. Ne uităm în multe țări europene: Germania, Franța, Marea Britanie, Danemarca, asistăm la creșterea numărului de cazuri, dar diferența este că acolo nu se regăsesc cazuri severe și care au nevoie de terapie intensivă tocmai pentru că au o rată foarte mare de vaccinare, spre deosebire de noi, care tocmai ce astăzi am început și școlile cu prezență fizică, acolo unde s-a putut”.

Coordonatorul campaniei de imunizare spune, la Digi24, că suntem în plin sezon rece și „evident că lucrurile vor continua”. Dr. Valeriu Gheorghiță se așteaptă să crească noile cazuri, ceea ce va fi observat în următoarele două săptămâni.

„Nu avem niciun motiv să credem că evoluția va fi una favorabilă în perioada următoare și cred că trebuie să învățăm ceva din această experiență, pentru că 240 de decese într-o zi este enorm. Nu putem să spunem că este mai bine. Niciun deces pe care îl putem preveni nu este tolerabil, nu putem să acceptăm acest lucru. 4.000 de cazuri noi pe zi este enorm pentru un sistem medical în care în momentul de față sunt peste 1870 de pacienți în terapie intensivă. Practic orice caz în plus sau orice caz grav reprezintă în momentul de față o problemă reală pentru sistemul medical. Nu este normal și firesc să mai avem niciun caz de deces pe care îl puteam preveni”, declară medicul.

Acestuia i se pare de neînțeles faptul că „ne uităm în fiecare zi la cifre și trecem atât de ușor peste această situație! Sunt oameni care au murit în ultimele 24 de ore din cauza unei boli pe care altfel o putem preveni. Dar în niciun caz, într-un context în care suntem complet dezbinați, nu mai suntem solidari, ne acuzăm unii pe alții, ne arătăm cu degetul, ne suspectăm, nu vom putea fi bine. Nu avem cum. Acest virus este atât de adaptat, știe ce are de făcut și va rămâne în populație și își va face treaba cum știe mai bine foarte mult timp de aici înainte dacă noi nu știm să ne protejăm și nu stăm să ne apărăm. Am senzația că nici măcar instinctul de apărare nu îl mai avem”.

×
Subiecte în articol: Valeriu Gheorghiţă