Postul de televiziune Disney Channel se va lansa în România, în luna septembrie. Disney Channel va înlocui canalul pentru copii Jetix, păstrând însă în grilă câteva dintre programele difuzate de Jetix până acum. Despre mişcările de trupe din interiorul Disney, despre proiecte şi strategii, aflaţi mai multe în interviul realizat cu Maciej Bral, vicepreşedinte şi manager general la Disney Channels şi Jetix în Europa Centrală şi de Est.
Jurnalul Naţional: Din toamnă, intraţi pe piaţa din România cu Disney Channel. Ce ofertă de programe aveţi pentru noi?Maciej Bral: Publicul din România va beneficia de cel mai bun mix de programe care include seriale de succes şi filme originale. Este un moment extraordinar, deoarece telespectatorii vor putea viziona premierele unor filme foarte aşteptate, printre ele numărându-se şi "Princess Protection Program". Acest film a avut premiera pe Disney Channel în Polonia, în luna iunie a.c., şi a devenit rapid cel mai vizionat film original Disney Channel de la lansarea locală a postului, în decembrie 2006. Aproape 750.000 de copii şi familiile lor s-au aflat în faţa televizorului în ziua premierei.
De asemenea, vom aduce cele mai noi seriale, inclusiv seria "JONAS", care îi distribuie în rolurile principale pe artiştii Jonas Brothers, multiplii câştigători ai Discului de Platină. În ultimul an, pe Jetix au fost difuzate cele mai valoroase seriale marca Disney Channel, acestea fiind esenţiale pentru consolidarea poziţiei postului în regiune. În numai două luni, emisiuni ca "Hannah Montana" şi "Phineas şi Ferb" au adus un plus de 413.000 de telespectatori, propulsând Jetix de pe locul 2, pe primul loc în topul posturilor TV pentru copii din România.
Disney Channel intră şi pe piaţa tv din Ungaria, Bulgaria şi Slovacia. Ce strategie aveţi pentru România?
Ce pot să spun, din punctul meu de vedere, România este o ţară specială, cu o piaţă media receptivă şi competitivă, în cadrul căreia am identificat nevoia unui conţinut al programelor noastre, care să reprezinte valorile universale ale brandului, indiferent de continent, ţară sau naţionalitate. Iubesc România, în special datorită oamenilor săi.
Lucrez în această piaţă de mulţi ani şi sunt sigur că pot oferi cele mai bune programe pentru copii. Avem un conţinut "aprobat" de părinţi, un conţinut în care poţi avea încredere. De fapt, noi dorim să transmitem copiilor valori importante ale brandului nostru, valori precum "stima de sine" şi "încrederea în forţele proprii" - şi cred că ele vor rezona puternic în rândul publicului din România. În prezent, obiectivul nostru este acela de a prezenta o gamă largă de programe, adică animaţie, filme, seriale şi acţiuni live.
Personajele noastre clasice pot fi urmărite în emisiuni speciale, numite Playhouse Disney, adresate copiilor de la 2 la 5 ani. Aici, preşcolarii pot vedea seriale foarte populare precum "Mickey Mouse Clubhouse" şi "My Friends Tigger & Pooh".
Care sunt acum cele mai populare personaje Disney?
După cum ştiţi deja, filmul High School Musical a fost un adevărat fenomen global, fiind vizionat de peste 291 de milioane de oameni în peste 100 de ţări din întreaga lume. În ceea ce priveşte Camp Rock, acesta a avut o audienţă de 120 de milioane de persoane. Dacă m-aţi întreba care este cel mai popular show, răspunsul ar fi High School Musical, fiind cunoscut de orice copil.
Mix de poveşti
Vorbind despre 2009, anul crizei mondiale, care este cel mai important proiect al companiei?
Grila noastră de programe, în care am investit mult efort, include, desigur, "Hannah Montana", "Camp Rock", "High School Musical" şi "JONAS". În România, ne vom axa pe aceste seriale. Este drept, a fost un an plin de provocări pentru toată lumea, dar sunt la fel de convins că întotdeauna există oricând suficient loc pentru programe de calitate. Asta înseamnă de fapt televiziune, indiferent dacă este un an bun sau prost. Până acum, conţinutul Disney Channel a înregistrat un succes semnificativ pe Jetix şi dorim să reiterăm acest succes într-un canal TV exclusiv Disney Channel.
Multe personaje de animaţie au o grafică destul de ciudată, pentru noi, adulţii, ele nefiind prea atractive, dar cu toate acestea copiii le îndrăgesc peste măsură. Care este explicaţia?
Animaţia este o parte esenţială a "ADN"-ului Disney şi din experienţa noastră ştim că personajele trebuie să fie pe placul publicului. Beneficiem de experienţa unor talente recunoscute la nivel mondial în crearea unor personaje desăvârşite, comedii şi poveşti captivante care să îi atragă pe copii. Disney Channel are un mix de multe poveşti, multe personaje, dar veţi găsi întotdeauna ceva pentru fiecare gust, vă asigur!
În ce fel comunică Disney Channel cu publicul ţintă - copiii? Ţineţi cont de părerile lor?
Consider că este o mare responsabilitate să asculţi părerea copiilor, iar în spatele brandului se ascunde şi această sarcină. Primul lucru care m-a impresionat la Disney a fost timpul enorm alocat cercetării, cunoaşterii dorinţelor copiilor şi relaţionării permanente cu spectatorii. Ne axăm foarte tare pe modul în care copiii comunică. Prin aceste cercetări ştim că ei fac mai multe lucruri în acelaşi timp: se uită la televizor, navighează pe internet, socializează online.
Dorim să facem din Disney cel mai bun brand pentru copii din întreaga lume! Este un brand relevant, dedicat valorilor sale, iar rolul meu este să mă asigur că programele urmărite de telespectatori păstrează aceeaşi magie nemuritoare de la Disney. Există filme care vor fi urmărite în cinematografe, diferite produse, o editură, musicaluri... toate sub marca Disney.
Hannah Montana, favorita adolescentelor
Disney Channel Worldwide reprezintă cel mai de succes portofoliu de posturi pentru copii din lume, cu 98 de posturi şi/sau semnale de posturi disponibile în 167 de ţări şi în 32 de limbi. În mai 2009, Disney a anunţat lansarea Disney Channel în Ungaria, România, Cehia, Slovacia şi Bulgaria, extinzându-şi astfel distribuţia în regiune la 12 milioane de cămine. Serialele principale de pe Disney Channel, precum Hannah Montana (foto) şi Phineas and Ferb au fost difuzate în Europa Centrală şi de Est pe canalul Jetix, începând cu 2008, şi au fost esenţiale pentru întărirea poziţiei canalului în regiune. Maciej Bral, vicepreşedintele şi managerul general la Disney Channels şi Jetix în Europa Centrală şi de Est conduce, în cadrul companiei Walt Disney, secţiunea pentru copii şi familie. Bral s-a născut în Varşovia unde a studiat jurnalismul şi ştiinţele politice în cadrul Universităţii din Varşovia.