x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Schimbări importante pentru voucherele de vacanță din 2024

Schimbări importante pentru voucherele de vacanță din 2024

de Redacția Jurnalul    |    07 Mai 2024   •   16:00
Schimbări importante pentru voucherele de vacanță din 2024

Au apărut schimbări importante în ceea ce privește acordarea voucherelor de vacanță. Guvernul a decis că o parte din tichete vor impozitabile, iar suma retrasă va merge către CASS. Totodată, o schimbare legislativă va face ca ele să fie doar pe suport electronic, fiind totul într-o continuă digitalizare.

Începând cu 1 ianuarie 2024, valoarea pentru voucherele de vacanță a crescut, iar regulile cu privire la acordarea lor au fost schimbate de către Guvern.

Valoarea voucherelor de vacanță a crescut de la 1.450 de lei la 1.600 de lei pe an. Aceasta creștere va ajunge la stat, sub formă de CASS, în urma majorării taxelor. Începând cu acest an, Guvernul a decis ca o parte din tichete să fie purtătoare de contribuții la assigurările de sănătate. O altă modificare apărută a fost cu privire la acordarea lor. Înainte, toți bugetarii aveau dreptul la ele, dar acum le vor primi doar cei care au un salariu mai mic de 8.000 de lei.

Tichetele de vacanță pot fi emise pe card electronic sau prin intermediul unei aplicații mobile. În urmă cu două luni a fost adoptat un proiect de lege ce prevede posibilitatea de emitere și utilizare a voucherelor pe suport electronic virtual.

Valoarea tichetelor este de 1.600 de lei pentru un angajat și sunt valabile timp de un an de la data alimentării pe suportul electronic. Dacă aveți vouchere de vacanță nefolosite din anul anterior, există șansa de a rămâne fără ele.

Ele se utilizează doar de către beneficiari, având actul de identitate valabil și doar pentru achiziționarea de servicii turistice de la unitățile afiliate. În caz contrar, aceștia riscă amenzi usturătoare.

×
Subiecte în articol: voucher bani vacanta