x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vremea probabila - 17 decembrie 2008

Vremea probabila - 17 decembrie 2008

de Sorin Anghel    |    17 Dec 2008   •   00:00

Comentariu: Diferenţa termică de o parte şi de alta a lanţului muntos s-a menţinut, astfel că în regiunile extracarpatice, unde s-a instalat aerul rece, continentalizat, unde insolaţia a fost redusă de prezenţa stratului noros de tip stratiform la o înălţime care nu a depăşit crestele munţilor, la care s-au adăugat efectele umezelii şi stratului de zăpadă, chiar valorile termice diurne au fost scăzute, negative sau uşor pozitive, în timp ce în regiunile intracarpatice, unde cerul a fost variabil, "saltul" termic a fost apreciabil, depăşind frecvent 10 grade şi atingând chiar 15 grade în Dealurile de Vest.



Apropierea de zona geografică a României, dinspre sud-vest, a nucleului depresionar din bazinul estic mediteranean şi deplasarea sa transbalcanică vor produce o schimbare majoră a regimului de vreme din ţara noastră. Nebulozitatea se va accentua treptat, prin avansul sistemului noros. Astăzi, spre seară, vor apărea ploile în vest şi sud, mâine şi poimâine aria ploilor se va extinde, cuprinzând toate regiunile. Ploile vor fi asociate cu intensificări ale vântului în Câmpia de Vest, regiunile extracarpatice şi la munte, iar în regiunile nordice se aşteaptă şi transformări în lapoviţă şi ninsoare.
  • meteorolog Doina Mărăşoiu


La munte

Azi (miercuri):
Cerul va fi mai mult noros. Îndeosebi noaptea vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ploaie în Carpaţii Occidentali şi Meridionali şi pe arii mai restrânse în cei Orientali. Local în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali cantităţile de apă pot depăşi 15 l/mp. Vântul va prezenta intensificări locale. Temperatura aerului va marca o creştere uşoară faţă de intervalul precedent.
Mâine (joi):
Vremea va fi închisă şi va ploua, iar în zona înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va prezenta intensificări locale. Temperatura aerului va scădea uşor faţă de intervalul precedent mai ales în cursul nopţii.
Poimâine (vineri):
Cerul va fi mai mult noros şi vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare pe arii relativ extinse în Carpaţii Occidentali, jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali şi local în rest. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări. Temperatura aerului va continua să scadă uşor.


Bucureşti

Centru:     max.: 90C  min.: 60C
Periferie:    max.: 80C   min.: 40C
Azi (miercuri):
Cerul va fi mai mult noros, favorabil ploii, mai ales în cursul nopţii. Vântul va sufla în general moderat. Presiunea atmosferică va scădea.
Mâine (joi):
Vremea va fi închisă şi temporar va ploua. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Presiunea atmosferică va continua să scadă în prima parte a intervalului. Maxima:  11°C, iar minima: 5°C.
Poimâine (vineri):
Cerul va fi temporar noros, iar vântul slab până la moderat. Maxima: 10°C, iar minima: 2°C.


Presiunea atmosferică

Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe umiditatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu barometrul.
Azi (miercuri):
Presiunea atmosferică va scădea de la valori în jur de 760 mm Hg până la valori în jur de 756 mm Hg.
Mâine (joi):
Presiunea atmosferică va continua să scadă în prima parte a intervalului până la valori în jur de 753 mm Hg, apoi va începe să crească uşor.


Prognoza în Europa

Creşterea uşoară a presiunii atmosferice în stratul inferior al atmosferei, în zona Canalului Mânecii, a determinat separarea a două zone depresionare în jurul celor două centre de presiune foarte scăzută, active la scara Europei la această dată. Depresiunea Islandeză este în dezvoltare atât ca extindere spaţială, cât şi în adâncire prin alimentare continuă cu aer rece, "suprarăcit" pe gheţurile Groenlandei. La pătrunderile succesive de aer rece se generează noi sisteme noroase, care coboară spre latitudini din ce în ce mai joase în regiunile vestice şi centrale ale continentului, ajungând până la periferiile noroase ale depresiunii din bazinul central mediteranean. Circulaţia atmosferică în zona de influenţă a Depresiunii Islandeze este foarte rapidă, gradientul termic şi baric este mare, umezeala este îmbogăţită de vaporii oceanici.
  • meteorolog Doina Mărăşoiu

×
Subiecte în articol: meteo atmosferică