x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alexandru Mazăre: PSD ar putea rupe protocolul cu PD-L după euroalegeri

Alexandru Mazăre: PSD ar putea rupe protocolul cu PD-L după euroalegeri

02 Iun 2009   •   00:00

Senatorul PSD Alexandru Mazăre susţine că circa 40% dintre filialele PSD vor ruperea coaliţiei cu PD-L, pentru că miniştrii democrat-liberali nu respectă protocolul la nivelul judeţelor privind numirea directorilor propuşi de social-democraţi la conducerea deconcentratelor.



Potrivit senatorului Mazăre, după alegerile europarlamentare, nu este exclus ca PSD să rupă protocolul cu PD-L şi să iasă de la guvernare, o decizie  urmând să se ia în Consiliul Naţional şi, eventual, într-un congres extraordinar al PSD, ce va fi organizat înainte de alegerile prezidenţiale. "După alegerile europarlamentare vă puteţi aştepta la orice. Deocamdată, scopul nostru e să câştigăm aceste alegeri europarlamentare, dupa care, preşedintele Mircea Geoană a sugerat că vom avea o reuniune la Constanţa, cu conducerea partidului, cu liderii marcanţi din teritoriu, cu miniştrii partidului. Şi PSD urmează să facă o evaluare a modului în care decurge această colaborare şi protocolul cu PD-L şi atunci va fi luată o decizie care îşi va urma traseul statutar. Dar se va propune o anumită  direcţie,  strategie, care urmează a fi dezbătută şi votată în forurile partidului. Există şi varianta ruperii protocolului. În aceste condiţii vom denunţa protocolul, ne vom retrage oamenii, miniştrii, ne vom declara partid de opoziţie şi vom acţiona ca atare", a declarat senatorul, citat de Agerpres. El a menţionat că intenţia mai multor filiale PSD de a rupe coaliţia cu PD-L a fost exprimată la teleconferinţa PSD desfăşurată, luni, la care au participat conducerea centrală a partidului, toţi miniştrii şi parlamentarii social-democraţi, preşedinţii social-democraţi de consilii judeţene şi liderii filialelor PSD. Potrivit lui Mazăre, printre filialele PSD care ameninţă cu ruperea protocolului cu PD-L sunt, pe lângă Constanţa, cele din judeţele Gorj, Bistriţa Năsăud, Vaslui, Mehedinţi şi Dâmboviţa.

×
Subiecte în articol: politic psd