x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Anularea uninominalului - Cererea PRM a fost trimisă la CCR

Anularea uninominalului - Cererea PRM a fost trimisă la CCR

de Miruna Pasa Petru    |    29 Oct 2008   •   00:00

Pronunţarea deciziei judecătoreşti ce ar fi trebuit să tranşeze problema votului uninominal s-a amânat ieri pentru o perioadă nedeterminată, tocmai în urma solicitării contestatorilor de la Partidul România Mare.



Curtea de Apel Bucureşti a suspendat ieri procesul privind anularea Hotărârii de Guvern care stabileşte colegiile uninominale şi a dispus trimiterea cazului la Curtea Cons­ti­tu­ţio­nală (CCR). Magistraţii au admis astfel excepţiile de ne­cons­tituţionalitate ridicate de reprezentantul PRM, Lucian Bol­caş, cu privire la două norme de reglementare a delimi­tă­rii colegiilor uninominale.

Solicitarea PRM ce a blocat procesul pare cel puţin ciudată, pentru că acelaşi partid a cerut devansarea termenului de judecată pentru grăbirea procedurilor. Şi a şi obţinut-o. Lucian Bolcaş a explicat însă că PRM nu a urmărit blocarea procesului elec­toral prin această contestaţie, ci doreşte "să se facă dreptate". Curtea de Apel Bucureşti a mai decis să nu suspende efectele Hotărârii de Guvern atacate de PRM, astfel că aceasta se poate aplica la alegerile din 30 noiembrie.

×
Subiecte în articol: politic