x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică N-ai tu casă cât are Rareș Bogdan stilouri. Deschizătorii listelor la europarlamentare își etalează averile impresionante

N-ai tu casă cât are Rareș Bogdan stilouri. Deschizătorii listelor la europarlamentare își etalează averile impresionante

de Ion Alexandru    |    22 Apr 2024   •   07:00
N-ai tu casă cât are Rareș Bogdan stilouri. Deschizătorii listelor la europarlamentare își etalează averile impresionante

Atenția opiniei publice, în ultimele săptămâni, a fost focusată, în principal, pe alegerile locale, dar mai ales pe alegerile pentru Primăria Capitalei, plasând într-un con de umbră alegerile europarlamentare, care vor avea loc tot în data de 9 iunie. Partidele politice și-au depus listele cu candidații care doresc să acceadă în Legislativul de la Bruxelles și, odată cu aceste liste, au fost publicate și declarațiile de avere ale acestor candidați.

„Jurnalul” a luat la „puricat” declarațiile de avere depuse de deschizătorii listelor principalelor alianțe electorale sau ale partidelor înscrise în această competiție, rezultatul cercetării fiind unul mai mult decât spectaculos. Cine are cea mai impresionantă colecție de stilouri, cine are cei mai mulți bani investiți sau economisiți în bănci, cine investește în criptomonede și cine a câștigat aproape 3,5 milioane de lei, anul trecut? Vă prezentăm, în continuare, lista averilor vedetelor care deschid listele partidelor pentru alegerile din 9 iunie 2024.

De departe, cea mai interesantă declarație depusă de unul dintre candidații din România la alegerile pentru Parlamentul European, din data de 9 iunie 2024, are legătură cu lista depusă la Biroul Electoral central de Alianța PSD-PNL. Candidatul liberalilor, care deschide, de pe poziția a doua, această listă, prim-vicepreședintele formațiunii, Rareș Bogdan, are cea mai promițătoare declarație de avere.

Fostul jurnalist de televiziune declară proprietatea a două terenuri intravilane, cu suprafața totală de 11.449 de metri pătrați. Unul dintre acestea este un teren de 9.100 de metri pătrați, amplasat în Alba Iulia, cumpărat în anul 2007, iar al doilea este un teren cu suprafața de 2.349 de metri pătrați, în Voluntari, județul Ilfov, cumpărat în anul 2018.

Rareș Bogdan deține, de asemenea, două imobile. Primul este un apartament de 100 de metri pătrați, la Cluj-Napoca, primit în donație de soția sa în anul 2008, la care se adaugă o casă de locuit în Voluntari, județul Ilfov, cu suprafața de 321 de metri pătrați, cumpărată în anul 2018. Imobilul se află chiar în spatele proprietății latifundiarului Gigi Becali. Candidatul liberal la alegerile europarlamentare susține că nu deține în proprietate niciun autoturism.

Stilouri cu valoare egală cu a unei garsoniere în București

În schimb, Rareș Bogdan se face remarcat cu o colecție impresionantă de obiecte de valoare, pe care o estimează la nu mai puțin de 703.000 de euro. Mai exact, liberalul susține că deține o colecție de tablouri (dobândită în perioada 1999 - 2023), în valoare de 240.000 de euro, o colecție de ceasuri (dobândită în perioada 1997 - 2022), în valoare de 230.000 de euro, o colecție de bijuterii (dobândită în perioada 1998 - 2023), în valoare de 180.000 de euro, argintărie (dobândită în perioada 2007 - 2023), evaluată la 22.000 de euro, la care se adaugă… o colecție de stilouri, dobândită în perioada 2021 - 2023, evaluată la 31.000 de euro.

Liderul PNL mai precizează că are 16 economii în conturi și depozite bancare sau fonduri de investiții, în valoare totală de 481.596 de lei, 75.748 de euro și 7.400 de dolari SUA, din care 35.000 de euro sunt economii în… criptomonede.

Rareș Bogdan, deși om de dreapta, nu are prea multe plasamente. El menționează în documentul citat că are acțiuni la Banca Transilvania, în valoare de 8.200 de euro. În schimb, are datorii la aceeași unitate bancară. Este vorba despre un credit de 742.462 de lei, contractat în anul 2012, cu scadență în 2037, respectiv despre un credit de 56.492 de euro, contractat în 2012, cu scadență în 2037.

Liberalul, campion la venituri realizate în ultimul an fiscal

Dintre toți politicienii care deschid listele la europarlamentarele din 2024, Rareș Bogdan este cel care are trecute în declarația sa de avere cele mai consistente venituri realizate în ultimul an fiscal, împreună cu familia. Astfel, de la Parlamentul European a încasat venituri anuale de 251.147,9 euro, din care diurna - 30.758 de euro, cheltuielile de relocare - 11.432,38 de euro, cheltuielile de transport - 57.758,29 de euro, alocația cabinetului parlamentar - 57.336 de euro și indemnizația de eurodeputat, în cuantum de 93.863,22 de euro pe an.

Veniturile familiei sunt îndestulate și de câștigurile soției lui Rareș Bogdan, Florina Bogdan, care a încasat 133.000 de lei pe an, în calitate de consilier juridic la Transferoviar Grup SA, și 9.600 de euro din închirierea proprietății deținute la Cluj-Napoca.

Rareș Bogdan a mai realizat, în afară de aceste venituri, și dividende de SC Trend Communication SRL în cuantum de 120.000 de lei, în timp ce soția sa a încasat dividende de la SC Klausenburg Cafe Cluj de 1.963.000 de lei pe an.

Transformate în lei toate aceste sume, veniturile realizate în ultimul an fiscal de familia candidatului care deschide lista la europarlamentare a PSD-PNL se ridică la 3.494.224,71 de lei.

Colegul Tudose, de la PSD, are timbre de 30.000 de euro

În comparație cu liberalul Rareș Bogdan, averea liderului social-democrat care deschide lista comună a PSD și PNL la alegerile europarlamentare pare o glumă. Potrivit declarației de avere completată de candidatul Mihai Tudose, acesta nu deține niciun teren în proprietate, iar construcții, Tudose are în posesie un apartament la Brăila, cu suprafața de 97 de metri pătrați, cumpărat în anul 1996.

Liderul PSD are, în schimb, două autoturisme Mercedes, ambele fabricate în anul 2020. În ceea ce privește obiectele de valoare, social-democratul precizează o colecție filatelică, dobândită în perioada 1980 - 1987, evaluată la 30.000 de euro.

Mihai Tudose deține în patru conturi bancare economii în valoare totală de 107.700 de euro. Nu are plasamente sau investiții, dar are, în schimb, o datorie de 15.000 de euro la BCR Leasing, contractată în anul 2022, cu scadență în 2025.

Mihai Tudose a realizat, în ultimul an fiscal, 150.505,92 de euro de la Parlamentul European, din care 93.793,26 de euro au reprezentat indemnizația anuală de eurodeputat, iar 56.712,46 de euro au fost diurna.

Alianța de Dreapta are candidat de vârf un proprietar de apartamente cumpărate în Belgia

Alianța Dreapta Unită (USR - PMP - Forța Dreptei) are trei „vedete” care deschid lista comună pentru alegerile europarlamentare de anul acesta. Primele două poziții sunt ocupate de USR-iștii Dan Barna și Vlad Voiculescu.

Dan Barna are, potrivit declarației de avere depuse în calitate de candidat, o fâneață de 1.252 de metri pătrați, moștenită, în anul 2016, în Rășinari, județul Sibiu, politicianul progresist are în proprietate trei apartamente, din care două la Sibiu - primul cumpărat în 2012, cu suprafața de 32,67 de metri pătrați, iar al doilea cumpărat în 2014, cu suprafața de 77 de metri pătrați - , la care se adaugă unul în București, cu suprafața de 97,09 metri pătrați, cumpărat în anul 2007. Barna nu deține nicio mașină.

Are însă un tablou floral cu personaj feminin (Fikl), dobândit în anul 2020, evaluat la 8.500 de euro. Politicianul USR are 13 economii în conturi și depozite bancare în cuantum de 1.915.775,87 de lei, 74.609,81 de euro și 51.655,19 dolari SUA. Dan Barna a investit în acțiuni la Riscky Business SRL, Compa SA, TLV Banca Transilvania SA, Tradeville și Hidroelectrica SA suma totală de 186.170 de lei.

Liderul USR nu are datorii, iar în ultimul an fiscal a încasat ca deputat în Parlamentul României o indemnizație de 156.228 de lei. Soția sa, Olguța Dana Totolici, a încasat un salariu de la Petrom SA în cuantum de 153.573 de lei, la care se adaugă 53.012 lei chiria pe cele trei apartamente și 64.199 de lei de la AJPIS. În total, familia Barna-Totolici a realizat, în ultimul an fiscal, venituri de 426.612 lei.

Vlăduț ține banii la ciorap

Poziția a doua pe lista ADU la europarlamentare este ocupată de controversatul Vlad Vasile Voiculescu. Acesta nu menționează în declarația de avere completată în calitate de candidat niciun teren, nicio casă și nicio mașină în proprietate. Mai mult, nu deține nici obiecte de valoare.

Are, în schimb, economii în conturi, depozite și fonduri de investiții în valoare totală de 176.946 de lei, 11.751 de euro și 2.000 de dolari SUA, din care 9.000 de euro, 17.000 de lei și 2.000 de dolari SUA sunt în numerar.

Vlad Voiculescu are acțiuni de 9.130 de lei la Erste Bank, a acordat împrumuturi către Valeria și Andreea Tatu de 222.700 de lei.

Fostul ministrul USR al Sănătății, urmărit penal de DNA în dosarul „vaccinurilor”, nu are datorii, iar în ultimul an fiscal a realizat venituri de 15.713 euro (76.993,7 lei) de la Stepstones Verein for Interkulturellen Austausch Viena, Austria.

Urmașul lui Băsescu s-a specializat în imobiliare

A treia poziție pe lista Alianța Dreapta Unită la alegerile europarlamentare este ocupată de liderul PMP, Eugen Tomac. Acesta deține, potrivit declarației de avere, un teren intravilan în localitatea 23 August, județul Constanța, cu suprafața de 1.300 de metri pătrați, cumpărat în anul 2023, precum și un teren intravilan, de 3.886 de metri pătrați, cumpărat în 2022 la Bicaz Chei.

Tomac și-a cumpărat, în 2021, două apartamente în Belgia, din care unul de 95,73 de metri pătrați, iar al doilea de 352 de metri pătrați. Mai are în proprietate două mașini - o Dacia Duster din 2010 și un Audi Q5 din 2016. Liderul PMP nu deține obiecte de valoare.

Candidatul în discuție are economii în 7 conturi și depozite bancare de 80.559,3 lei și 114.128,2 euro și a investit în criptomonede suma de 4.268 de euro. Eugen Tomac are o datorie la ING Belgia de 148.500 de euro, contractată în 2021, cu scadență în 2024, și de 150.000 de euro la Beobank, contractată în 2023, cu scadență în 2038.

În ultimul an fiscal, Eugen Tomac a încasat de la Parlamentul European o indemnizație de 93.863,22 de euro, iar soția sa, Diana Postică, a încasat de la Ministerul Afacerilor Externe salarii de 29.526 de lei și de 22.536 de euro.

 

Cum arată averile celor care deschid listele AUR, PUSL, UDMR și REPER

Lista AUR la alegerile europarlamentare este deschisă de Cristian Terheș. Acesta deține două terenuri intravilane, cu suprafața totală de 90 de metri pătrați, la Zalău și la Oradea. Are trei apartamente, din care două sunt în Zalău, iar altul se află în Oradea și deține un autoturism Toyota Camry din 2016 și un autoturism Mitsubishi Eclipse Cross din 2020. Terheș are economii în conturi și depozite bancare de 14.539,63 de lei, 195.898,37 de euro și 32.600,89 de dolari SUA. A împrumutat cu 15.000 de euro Partidul Național Conservator Român, are acțiuni de 10.217,76 de dolari SUA la Didelity și hârtii de valoare de 320.000 de dolari SUA la Treasury Direct. În ultimul an fiscal, Cristian Terheș a câștigat ca europarlamentar o indemnizație de 93.560 de euro, iar soția sa, Carmen Ramona Terheș, a încasat 38.338 de dolari SUA de la o companie din California, Statele Unite ale Americii.

Generalul Cristian Barbu deschide lista de candidați a PUSL la alegerile europarlamentare. Acesta deține două terenuri, cu suprafața de 500 de metri pătrați, în București, respectiv județul Ilfov, are un apartament în București, cu suprafața de 90 de metri pătrați, cumpărat în 1997, o casă de locuit în București, de 200 de metri pătrați, cumpărată în 2016, o casă de locuit în Ilfov, de 150 de metri pătrați, cumpărată în 2020, și un spațiu comercial la Ploiești, cu suprafața de 100 de metri pătrați, cumpărat în 1998. Barbu are trei mașini (un Mitsubishi din 2011, un BMW din 2007 și o Mazda din 2015), la care se adaugă un scuter Kymko din 2012. Generalul are economii în conturi și depozite bancare de 100.000 de lei și 20.000 de euro. În ultimul an fiscal, acesta a realizat venituri de 366.500 de lei din activități didactice la Academia Tehnică Militară, din drepturi de autor, din chirii și din pensia de la MApN.

Lista UDMR la europarlamentare este deschis de Iuliu Winkler. Acesta deține terenuri intravilane, agricole și forestiere cu suprafața totală de 62.741 de metri pătrați, toate în Hunedoara. Are două case de vacanță la Ghelari, județul Hunedoara (una de 64 de metri pătrați și alta de 13 metri pătrați), precum și două case de locuit în Hunedoara (una de 134 de metri pătrați, iar a doua de 98 de metri pătrați. Candidatul UDMR are un BMW din 2012 și o Skoda din 2019, la care se adaugă economii în bănci de 173.624 de lei, 343.225 de euro și 176 de dolari SUA. A mai împrumutat compania SC Quartz Turism SRL cu 7.000 de euro. În ultimul an fiscal, Iuliu Winkler a realizat 195.322 de euro de la Parlamentul European, constând în indemnizație, diurnă și suma forfetară.

Deși, în sondajele de opinie, partidul nu ar avea șanse să intre în Parlamentul European, REPER și-a depus lista de candidați, deschisă de Dacian Cioloș. Acesta are două terenuri intravilane, în suprafață totală de 13.196 de metri pătrați, unul în Marișel - Cluj, iar altul în Măgura - Brașov. În aceste locații deține două case de vacanță, una de 98 de metri pătrați, iar cea de-a doua de 156 de metri pătrați, la care se adaugă un apartament în București, cu suprafața de 144,63 de metri pătrați. Cioloș are un Nissan din 2008 și o Dacia Duster din 2022. Deține bijuterii din aur în valoare de 14.000 de euro și economii în bănci de 10.500 de lei și 188.877,68 de euro. I-a împrumutat pe Sorin Cloș (cu 28.500 de euro) și pe Camelia Marian (cu 38.500 de euro). În ultimul an fiscal, Dacian Cioloș a câștigat 93.793,26 de euro indemnizația de europarlamentar, 50.263,05 euro diurna de la Parlamentul European și 57.336 de euro suma forfetară. Soția sa, Valerie Cioloș, a realizat venituri salariale totale de 965 de lei de la SC Equilibre Connexion SRL.

×