x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Basescu cere interventia SUA - Rusia ingreuneaza reforma la Marea Neagra

Basescu cere interventia SUA - Rusia ingreuneaza reforma la Marea Neagra

de Oana Stancu Zamfir    |    01 Noi 2006   •   00:00

Statele Unite trebuie sa intervina in strategia energetica eurasiatica, in timp ce monopolul energetic al Rusiei ingreuneaza reformele la Marea Neagra, a aratat, ieri, presedintele Traian Basescu, care a deschis, prin sistemul videoconferinte, discutiile desfasurate la Washington cu tema "Dezvoltare economica si securitate in regiunea Marii Negre".

Potrivit presedintelui, dezvoltarea unor rute alternative de transport al petrolului si gazelor dinspre bazinul Caspic, via regiunea Marii Negre, spre Uniunea Europeana devine extrem de importanta pentru securitatea acestei zone, avand in vedere ca din zona extinsa a Marii Negre se furnizeaza 50% din energia necesara UE. Or, daca petrolul regiunii va continua sa fie transportat exclusiv prin Rusia, aceasta va avea un cuvant din ce in ce mai important de spus in ceea ce priveste politica UE.

NEMULTUMIT. In aceeasi conferinta, seful statului s-a aratat dezamagit de noul manual care se preda in liceele din Moldova, "referitor la istoria poporului moldovean". "Dar, dupa cum vedeti, noi nu facem niciun comentariu oficial", a spus Basescu.

×
Subiecte în articol: politic