UPDATE 11:43 - Plenul reunit al Parlamentului a votat ca avizul consultativ al Curtii Constitutionale privind cererea de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu sa fie transmis Parlamentului pana vineri, la ora 12:00.
UPDATE 11:20 - Dupa ce si-a terminat discursul, Traian Basescu a parasit plenul Parlamentului. Presedintele a declarat, in plen, ca doreste sa participe vineri la dezbaterea cererii de suspendare a sa din functie.
UPDATE 11:09 - Traian Basescu, in plenul Parlamentului: "Eu doresc sa particip la dezbaterea documentului prezentat si am inteles ca astazi nu sunt dezbateri. Sunt si intr-o oarecare dificultate pentru ca Presedintia a primit documentul aseara la 19:30 si ar fi fost imposibil sa combat cele 20 de pagini intr-un timp atat de scurt.
As incepe cu afirmatia ca nu contest dreptul Parlamentului de a initia si finaliza procedura de suspendare a presedintelui. Este un drept constitutional care-l trimite pe presedinte in fata poporului.
Ceea ce nu cred este ca procedura exericitaa de Parlament poate avea fisuri sau abuzuri.
In ceea ce priveste documentul, apreciez ca are patru mari obiective dintre care 3 de fond si unul confjunctural. Primul - punerea sub controlul PSD si PNL a institutiilor statului si a justitiei. Al doilea - subordonarea tuturor institutiilor statului catre partid prin incalcarea grava a constitutiei si legilor tarii. Al treilea - legat de nepunerea in aplicare a referndumului din noiembri 2009 prin care poporul in numele caruia PNL si PSD afirmau ca a declansat procesul de suspendare a votat cu 85% pentru Parlament unicameral si pentru 300 de parlamentari. Patru - Premierul pe care l-ati furnizat e deja recunoscut ca prim-ministru in Europa si peste Ocean: Premierul copy-paste.
Va inselati amarnic. Sunt opt ani de cand cu migala s-a construit independenta justitiei fata de politica. Imi reprosati angajarea publica si declaratiile pe care le-am facut. Sunt la fel de liber, ca orice parlamentar, sa fac declaratii. Tin sa le multumesc romanilor ca si-au salvat de la o puternica criza tara prin propriile sacrificii. Aud ca am taiat pensiile. Stiu ca prin dese declaratii s-a reusit propagarea acestei convingeri. La referendum, mi-as dori sa fiu votat de pensionarii carota le-au crescut pensiile in timpul mandatului meu, sa fiu votat de aceia carora nu le-au scazut pensiile.
Nu i-am pacalit pe oameni, le-am spus exact cum stateam si ce putea sa faca guvernul pentru ei, dar nu pentru ca asa am gandit eu, ci pentru ca ceea ce spuneam era rezultatul discutiilor cu guvernul, cu FMI, cu banca mondiala. Era nevoie ca un politician, cel mai legitim, sa aiba curaj sa se aseze alaturi de guvern si sa le spuna care este situatia. Nimeni nu poate sa spuna ca m-amd dus vreodata sa bat cu pumnul in masa coalitiei sa faca un lucru sau altul.
Am vazut ca v-ati asumat o imensa provocare. Mi-o asum alaturi de dvs. Un politician, fie el si presedinte, care a refuzat sa ii minta pe oameni pe timp de criza, este trimis in fata electoratului pentru a fi validat sau invalidat. S-ar putea ca referendumul sa confirme ca am avut dreptate sa fiu cinstit cu romanii.
Nu puteti sa intoarceti jusutitia la modul de supunere din anii 2000-2004. Imi reprosati angajarea publica si declaratiile. Nu am vazut fapte incriminate, am vazut declaratii.
Nimeni nu va veni sa ne faca ordine in Romania. Avem obligatia sa ne facem noi ordine in functionarea institutiilor statului".
UPDATE 10:25 - Senatorul PSD Toni Grebla este cel care citeste documentul USL de suspendare a presedintelui Traian Basescu. Toni Grebla: "Nu exista o alta cale prin care presedintele sa raspunda pentru actiunile sale decat referendumul popular convocat de Parlament".
UPDATE 10:17 - Sedinta comuna a Senatului si Camerei Deputatilor in care va fi prezentata cererea de suspendare din functie a presedintelui a inceput. Traian Basescu sta singur in bancile unde de obicei stau membrii Guvernului.
UPDATE 10:14 - Traian Basescu a fost intrebat, la intrarea in sala de plen, daca cererea de suspendare a sa din functie este constitutionala. "Doar Curtea Constitutionala poate decide", a raspuns presedintele.
UPDATE 10:00 - Presedintele Traian Basescu a ajuns la Parlament, fiind intampinat de Valeriu Zgonea si Crin Antonescu. Presedintele nu a facut nicio declaratie.
UPDATE 09:51 - Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat ca democrat-liberalii vor fi de partea presedintelui, "care nu face altceva decat sa apere Constitutia si statul de drept". "Am decis sa ataaam la Curtea de Apel in contencios ordonanta de urgenta legata de Curtea Constitutionala si vom cere comisiei de ancheta sa analizeze actiunile USL", a spus, in aceasta dimineata, Vasile Blaga.
UPDATE 09:30 - Presedintele Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea a confirmat participarea lui Traian Basescu la sedinta extraordinara.
Parlamentul a stabilit calendarul procedurii de suspendare: in aceasta dimineata, la ora 10:00, va fi citita solicitarea de suspendare, iar vineri senatorii si deputatii se vor pronunta prin vot asupra solicitarii USL. Traian Basescu a fost invitat la sedinta Parlamentului, Administratia Prezidentiala urmand sa participe la sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului.
Dupa ce va fi citit, documentul va merge, apoi, la Curtea Constitutionala, unde va primi un aviz. Avizul dat de CCR va unul consultativ
Votul pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu va avea loc maine.
Presedintia a confirmat miercuri primirea solicitarii de suspendare din functie a lui Traian Basescu. "Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a primit miercuri, 4 iulie a.c., la ora 19.05, de la Parlamentul Romaniei, la Cabinetul sau, 'Solicitare privind suspendarea din functie a presedintelui Romaniei, Traian Basescu', avand un numar de 20 de pagini", se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.
De ce este acuzat Traian Basescu
Ieri, juristii USL au finalizat cererea de suspendare a presedintelui Traian Basescu si au inaintat-o Parlamentului.
Cele sapte capete majore de acuzare:
I. Presedintele a uzurpat rolul Prim-ministrului si s-a substituit in atributiile constitutionale ale Guvernului.
II. Presedintele a incalcat in mod repetat drepturilor si libertatilor (sic!)fundamentale ale cetatenilor prevazute in Constitutie.
III. Presedintele a incalcat in mod repetat principiul separatiei puterilor in stat si independenta justitiei.
IV. Presedintele a initiat un proiect neconstitutional de revizuire a Constitutiei si a incalcat procedura de revizuire a Constitutiei prevazuta de legea fundamentala.
V. Presedintele a instigat la nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale si a facut presiuni directe asupra judecatorilor Curtii, facandu-le "vizite" inaintea unor decizii importante.
VI. Presedintele a incalcat sistematic principiul neapartenentei politice a persoanei care ocupa functia prezidentiala si a abandonat rolul constitutional de mediator in stat si in societate.
VII. Presedintele a incalcat in mod grav prevederile Constitutiei si principiul fundamental al democratiei reprezentative, atunci cand declara (sic!) ca nu va numi un Prim-ministru din partea USL, chiar daca aceasta formatiune politica va obtine majoritatea absoluta in Parlament.