Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După cum era de aşteptat, sfârşitul absolutimsului doctrinei neoliberale aduce în primul-plan al dezbaterilor de idei concepte şi concepţii care păreau definitiv uitate.
Se caută, în acest fel, să se pună în evidenţă înţelesuri actuale ale unor lecţii pe care contemporanii lor le-au ignorat sau, pur şi simplu, nu le-au priceput. Este ceea ce face istoricul [i jurnalistul Jacques Julliard care scrie pentru Le Nouvel Observateur tableta cu titlul: "Proudhon, marele deziluzionist".
Este vorba despre Pierre-Joseph Proudhon, economist şi sociolog francez, teoretician al socialismului, considerat părintele anarhismului. Punctul de plecare al tabletei lui Jacques Julliard, el însuşi un gânditor controversat pentru ideile sale "catho-proudhoniene" ("catolico-proudhoniene") îl reprezintă antologia din textile autorului "Filosofiei mizeriei" recent apărută în Franţa sub titlul "Liberte, partout et toujours" ("Libertate, peste tot şi pentru totodeauna").
UN AUTOR CARE NU PLACE. Textul debutează abrupt: "Celebrăm în acest an - sau, mai degrabă, trebuia să celebrăm - bicentenarul naşterii lui Pierre-Joseph Proudhon, născut la Besancon, la 15 ianuarie 1809. Proudhon cel mai mare nume al socialismului francez şi, totodată, unul dintre rarii gânditori de origine proletară ai acestei mişcări." După ce deplânge puţinătatea manifestărilor aniversare, J.Julliard enumeră şi câteva cause: "Proudhon nu place nici burghezilor şi nici tehnocraţilor pentru că el este părintele anarhismului." Mai mult, el nu place intelectualilor pentru că nu este violent. "Revoluţionaţi -spunea el- , dar nu răsturnaţi." Or, ceea ce place atât de mult în cazul unei revoluţii violente nu este revoluţia, ci violenţa. Ca şi cum ei (revoluţionarii - n.n.) ar dori să scape, graţie preferinţei lor afişate pentru extremism, de conştiinţa apăsătoare de a munci în imaterial".
Pe măsură ce scrie, tonul lui J.Julliard devine tăios, acuzator: "Adaug că Proudhon nu place nici sectarilor, nici imbecililor, nici snobilor". Dar, remarcă Julliard, Proudhon este autorul unei formule care a traversat veacurile precum un glonţ:"Proprietatea este un furt". Rousseau, pe care l-a detestat, nu putea să o spună mai bine.
PRECURSORUL. Dar nu numai controversele asupra omului Proudhon îl atrag pe J. Julliard, cât mai ales calităţile acestuia de precursor, de vizionar. Porudhon a dorit să permită proletarilor să accedă la proprietate graţie unei "bănci a poporului". De aici, trimiterea la Mohammad Yunus din Bangladesh, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe anul 2006, patronul Grameen Bank, socotit artizanul microcreditelor pentru săraci.
Pas cu pas, aria demonstrţiei se lărgeşte: "Gloria nemuritoare a lui Proudhon - clamează J. Julliard -, este aceea de a fi se fi ridicat, aşa cum nimeni până la el nu a făcut-o, împotriva principiului autorităţii şi de a fi urmărit să substituie acestuia o formulă contractuală a societăţii în care federalismul, mai bine spus mutualismul, reprezintă expresiile sale politice".
O altă teză cu largă circulaţie pe care Julliard o leagă de filosofia politică a lui Proudhon este teza, devenită clasică o dată cu "clasicii marxism-leninisului", despre exploatarea omului de către om. În realitate, această propoziţie pe care Marx şi Engels au aşezat-o la temelia "Manifestului" lor, îşi trage substanţa tot de la autorul "Filosofiei mizeriei". De această dată, cronicarul porneşte de la o constatare devenită loc comun: "Exploatarea omului de către om - se afirmă adesea - este un furt. Ei bine, guvernarea omului de către om este aservire!" Or, socoteşte J. Juillard, tocmai Proudhon este cel care a denunţat, în acelaşi timp, ameninţarea cesarismului ieşit din ideea guvernării directe, ameninţarea dictaturii ieşite din ideea socialistă, ameninţarea exploatării ieşite din ideea burgheză a reprezentării. "Biserica - scria Proudhon - spune adesea, asemeni unei mame tandre, totul pentru popor, dar totul prin intermediul preoţilor. Monarhia vine pe urmele Bisericii: totul pentru popor, dar totul prin intermediul principelui. Doctrinarii spun: totul pentru popor, dar totul prin intermediul burgheziei. Iacobinii nu au schimbat câtuşi de puţin principiul, dar au schimbat formula: totul pentru popor, dar totul prin intermediul Statului." De aceea, Proudhon conchde: "Aceeaşi guvernare, acelaşi comunism".
AVERTISMENTE. La capătul lecturii J. Julliard crede că un asemenea exerciţiu reprezintă "ieşirea din deşertul intelectual", "o posibilitate de a scăpa de cretinimsul epocii". În opinia sa, atât "economia politică"( de fapt, liberalismul, impliit, neo-liberalismul) cât şi socialismul se relevă ca fiind două modalităţi de exploatare a omului de către om. "Trebuie să îl citim pe Proudhon ca pe un antidot" - notează Julliard la finalul cronicii sale. De ce? - pentru că acest Proudhon este şi rămâne"um mare deziluzionist". Deziluzionist, în zilele noastre fiind, sugerează Julliard, acel gînditor care nu (mai) crede nici în calea socialistă dar nici în cea capitalistă - fie ea şi în varianta neoliberală. Să fie, aşadar, anarhismul o soluţie dezirabilă, o alternativă demnă de a fi luată în calcul pentru această "primăvară a revoltelor", despre care vorbeşte tot mai insistent presa franceză şi nu numai ea? Om trăi, om citi şi om vedea!
