x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Caz Miorița în 2025. Lavinia Șandru, alături de victima lăsată fără apărare

Caz Miorița în 2025. Lavinia Șandru, alături de victima lăsată fără apărare

de Redacția Jurnalul    |    14 Apr 2025   •   10:37
Caz Miorița în 2025. Lavinia Șandru, alături de victima lăsată fără apărare
Sursa foto: Lavinia Șandru

Lavinia Șandru, candidata PUSL la Președinția României, a ajuns în localitatea Sacoșu Turcesc, județul Timiș, unde a întâlnit o Românie dureroasă și nevăzută: o țară în care un om poate fi atacat cu cruzime, iar statul întoarce privirea.

Gheorghe Beschiu, un crescător de animale harnic și respectat în comunitate, a fost agresat violent de alți oieri, într-un conflict care putea să-i fie fatal. A depus plângeri, autoritățile au emis o interdicție de apropiere pentru agresori, dar după doar o lună, aceștia sunt din nou liberi, iar pericolul persistă.

„Trăiesc cu frica în sân. Nu mai dorm noaptea. Mi-e teamă pentru mine, dar mai ales pentru familia mea”, a mărturisit Gheorghe Beschiu.

Lavinia Șandru a ascultat, a întrebat și a reacționat. Cu fermitate, dar și cu empatie:
„Aici nu vorbim doar despre un om agresat. Vorbim despre un stat care refuză să-și apere cetățenii. Iar asta nu este doar nepăsare. Este abuz. Unul sistemic.”

Cazul aduce aminte, în mod dureros, de Miorița sau Baltagul lui Sadoveanu. Dar nu mai e legendă, nici literatură. E România reală, în 2025.
O Românie în care un om poate fi lăsat pradă agresorilor, chiar dacă autoritățile știu exact cine sunt aceștia.

După discuția cu Gheorghe Beschiu, Lavinia Șandru s-a întâlnit și cu avocatul acestuia, hotărâtă să nu lase cazul să se piardă în sertare. A promis că va urmări fiecare pas din acest dosar, până când legea va fi aplicată și vinovații trași la răspundere.

„Orice român care cere ajutor și nu-l primește devine victima unui sistem care a uitat pentru cine există.
Iar eu, ca președinte, voi transforma apărarea demnității fiecărui om într-o prioritate națională.”

×
Subiecte în articol: Lavinia Şandru