Curtea Constitutionala a Romaniei a decis ca legea care aproba si modifica ordonanta de urgenta referitoare la competentele CCR este neconstitutionala. Drept urmare, hotararile Parlamentului pot fi contestate la Curte.
"Cu unanimitate de voturi, Curtea Constitutionala a admis sesizarea si a constatat ca Legea pentru aprobarea OUG 38/2012 pentru modificarea Legii 47/1992 privind organizarea si functionarea CCR este neconstitutionala. Argumentatia retinuta in motivarea solutiei pronuntate de plenul CCR va fi prezentata in cuprinsul deciziei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru", se arata intr-un comunicat al CCR.
Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, in urma deciziei de astazi, Curtea se va putea pronunta pe hotararile Parlamentului cu caracter normativ, dar si pe cele cu caracter individual daca afecteaza valori si principii constitutionale.
Plenul Senatului a aprobat in iulie proiectul de admitere a OUG nr. 38/2012 privind functionarea Curtii Constitutionale a Romaniei, in varianta Camerei Deputatilor.
Varianta propusa in Comisia juridica din Camera Deputatilor prevedea faptul ca "CCR se pronunta asupra constitutionalitatii hotararilor cu caracter normativ ale plenului Camerei Deputatilor, a plenului Senatului si ale hotararilor celor doua Camere reunite ale Parlamentului, hotarari care afecteaza valori, reguli si principii constitutionale, cu exceptia hotararilor care vizeaza autonomia interna a Parlamentului, cat si a actelor juridice cu caracter individual".
Senatorii din Comisia juridica au intocmit raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege pentru adoptarea Ordonantei nr. 38/2012 privind functionarea Curtii Constitutionale a Romaniei.
Amendamentele aprobate in Comisia juridica au fost formulate de senatorul PDL Ion Ruset si au prevazut eliminarea din textul ordonantei a sintagmei "acte cu caracter normativ".
In 9 iulie, CCR a admis sesizarea PDL privind neconstitutionalitatea legii de organizare si functionare a institutiei, astfel ca hotararile Parlamentului nu pot fi excluse de la controlul de constitutionalitate. Atunci, plenul Curtii s-a intrunit pentru a solutiona, in cadrul controlului anterior promulgarii, obiectia de neconstitutionalitate formulata de 67 de deputati PDL referitoare la neconstitutionalitatea Legii nr.47/1992 privind organizarea si functionarea CCR.
"In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea de neconstitutionalitate si a constatat ca solutia legislativa care exclude de la controlul de constitutionalitate hotararile Parlamentului care afecteaza valori si principii constitutionale este neconstitutionala", se arata intr-un comunicat al Curtii.