x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Rareș Bogdan despre o eventuală înțelegere cu PSD pentru formarea guvernului

Ce spune Rareș Bogdan despre o eventuală înțelegere cu PSD pentru formarea guvernului

04 Noi 2021   •   14:21
Ce spune Rareș Bogdan despre o eventuală înțelegere cu PSD pentru formarea guvernului
Sursa foto: Victor Stroe

„Mi-e greu să stau de vorbă cu cei din PSD, că nu îi simpatizez foarte mult, dar majoritățile parlamentare sunt aritmetice”, spune Rareș Bogdan, înainte de întâlnirea dintre liderii PNL și cei ai PSD. Prima opțiune rămâne USR, adaugă acesta.

„Știți bine părerea mea despre PSD. În același timp, sunt extrem de conștient că interesul României este de a avea un guvern extrem de rapid. Azi PNL are 115 parlamentari. Restul până la 134 sunt în grupul dlui Orban. 80 are USR, 30 are UDMR. Pentru a construi o majoritate mai avem nevoie de o parte din neafiliați, care sunt cinci, sau de o parte din grupul minorităților naționale, care sunt 18. Am mai avea nevoie de minim nouă voturi pentru a trece un guvern de dreapta”, spune Rareș Bogdan.

El afirmă că întâlnirea de miercuri, cu liderii USR, „a lăsat speranța că lucrurile pot merge spre o refacere a coaliției”.

„Azi (joi - n.r.) vom sta de vorbă cu cei de la PSD. Nu se pune problema ca PNL să renunțe în vreun fel la poziția de premier, dar, înainte de orice, chiar dacă mi-e greu să stau de vorbă cu cei din PSD, nu ascund asta... Nu îi simpatizez foarte mult, dar în același timp sunt un om conștient, care știe că majoritățile parlamentare sunt aritmetice. Vom sta de vorbă pe fiecare subiect. Cu siguranță, dacă ne păstrăm individualitatea și dacă vom reuși să venim cu un plan foarte clar de reformă, vom găsi cea mai bună soluție”, adaugă Rareș Bogdan.

Prim-vicepreședintele PNL spune, însă, că din punctul său de vedere, prima opțiune rămâne USR, dar dacă aritmetic nu vor putea face o majoritate, atunci PNL va negocia cu PSD.

Bogdan l-a criticat pe fostul președinte al partidului, care a afirmat că nu va vota un guvern PNL-PSD.

„Ludovic Orban, din păcate, a ajuns să fie din ce în ce mai irelevant și în acest moment, prin atitudinea sa, face mult rău partidului pe care l-a condus și care i s-a supus și care a fost extrem de în regulă în relația domnia sa. Nu înțeleg comportaentul domniei sale de mult. Acum, cu atât mai puțin”, conchide Rareș Bogdan.

Liderii PNL și PSD se întâlnesc, joi, la Palatul Parlamentului, pentru a discuta despre formarea unei eventuale majorități guvernamentale.

Mediafax

×
Subiecte în articol: rares bogdan pnl psd