x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Chiuariu face sesizare la Curte

Chiuariu face sesizare la Curte

de Monica Iordache Apostol    |    18 Ian 2008   •   00:00

Fostului ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, i-a revenit sarcina de a redacta sesizarea către Curtea Constituţională, privind refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a semna numirea Noricăi Nicolai la şefia acestui minister.

Cazul Nicolai


Fostului ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, i-a revenit sarcina de a redacta sesizarea către Curtea Constituţională, privind refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a semna numirea Noricăi Nicolai la şefia acestui minister. Miercuri seară, după întâlnirea pe care a avut-o cu şeful statului, premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a consultat la Palatul Victoria cu ministrul interimar Teodor Meleşcanu şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, în privinţa paşilor pe care îi vor urma, decizând să trimită la Curtea Constituţională sesizarea respectivă. Tudor Chiuariu, proaspăt numit în funcţia de consilier pe probleme de justiţie în cadrul Cancelariei premierului, i-a informat pe cei trei, în aceeaşi seară, că documentul este aproape finalizat. Cât priveşte discuţia dintre premier şi şeful statului, surse liberale susţin că s-a limitat strict la a-şi transmite unul altuia că rămân pe poziţiile ştiute deja în chestiunea şefiei Ministerului de Justiţie. “Preşedintele a spus că informaţiile din mapa profesională i se par importante, premierul i-a spus că nu i se par. Şi fiecare a rămas la părerea lui. Pentru prima dată Băsescu a relatat corect o discuţie cu Tăriceanu”, au comentat sursele citate, făcând referire la declaraţia de miercuri seară a şefului statului.

×
Subiecte în articol: politic