x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Circul din USR, departe de final

Circul din USR, departe de final

de Sînziana Duţă    |    15 Aug 2017   •   13:10
Circul din USR, departe de final
Sursa foto: DIANA OROS

Votul majoritar împotriva redefinirii familiei îl face pe Cristian Ghinea, liderul Platformei liberale din USR, marele câștigător al primului referendum intern din scurta istoria a parti­dului și totodată condamnă grupul condus de Clotilde Armand să rămână unul marginal.

În aceste condiţii, fostul ministru tehno­crat Cristian Ghinea pare să fie din ce în ce mai aproape de a prelua puterea. Acesta a aruncat noi săgeți către fostul președinte al USR, Nicușor Dan, despre care a afirmat că s-a pus pe sine deasupra partidului. „Membrii USR au pus interesele de modernizare ale societăţii româneşti şi ale propriilor alegători deasupra unor ipotetice calcule electorale lipsite de curaj şi şanta­jului emoţional exercitat asupra lor”, a mai declarat Cristian Ghinea.

Fostul președinte al USR, Nicușor Dan, a întărit faptul că nu se va întoarce în USR și a precizat că cel mai probabil va rămâne parlamentar afiliat și va colabora din această postură cu oricine. Cu toate acestea, președin­tele interimar al USR, Eleke Levente, încă mai așteaptă revenirea lui Nicușor Dan. „Trebuie să ne aşezăm toţi la aceeaşi masă şi să continuăm ce avem de făcut. Dacă ar fi după mine, aşface un apel ca el (Nicușor Dan) să revină în partid”, a spus Eleke Levente.

În urmă cu câteva săptămâni, USR a decis că trebuie să aibă o poziție pe tema referendumului inițiat de Coaliția pentru Familie, forțându-l astfel pe Nicușor Dan să spună „adio” partidului pe care l-a format.

 

×