„Am văzut astăzi (duminică - n.r.) complexul balnear Baile Sarate Ocna Mures, o investiție derulată de administrațiile liberale de la nivel local începutul lui 2023, baza de tratament și agrement a fost profitabilă încă din primul an de funcționare, având perspective solide de a fi pe plus și în acest an. Prin conlucrarea Consiliului Județean Alba cu Consiliul Local Ocna Mureș, acest complex balnear a revenit pe harta turismului național, după mulți ani de uitare și degradare”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.
El afirmă că, anul trecut, peste 250.000 de vizitatori s-au bucurat de beneficiile apelor de aici.
„Cu fonduri europene, se vor finanța lucrări pentru extindere, îmbunătățire a calității serviciilor și pentru utilizarea energiei regenerabile. Complexul este un exemplu de succes al administrațiilor locale liberale. Creșterea calității vieții, crearea de noi locuri de muncă și stimularea climatului economic local sunt principalele obiective ale aleșilor PNL”, încheie Ciucă.
(sursa: Mediafax)