x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Congres fara miza

Congres fara miza

04 Feb 2005   •   00:00

Prima din cele doua zile dedicate Congresului National al PNL a fost relativ linistita, in ciuda valurilor pe care le-a facut cu o zi inainte Viorel Catarama privind castigul de pe urma SAFI al unicului candidat la presedintia partidului, Calin Popescu Tariceanu.

MONICA IORDACHE, ANIELA NINE

UNICUL. Calin Popescu Tariceanu a ramas singurul candidat la sefia PNL, asa ca liberalii n-au avut prea multe batai de cap
Congresul PNL, ale carui lucrari au inceput ieri la Palatul Parlamentului si la care au fost prezenti aproximativ 1.300 de delegati, a fost marcat si de prezenta unor lideri politici autohtoni, dar si a unor reprezentanti de seama ai liberalilor din Parlamentul European. Astfel, au transmis liberalilor mesajele formatiunilor lor Adriean Videanu, vicepresedintele PD, liderul UDMR, Peter E. Kovacs si presedintele PUR, Dan Voiculescu, dar si baroneasa Emma Nicholson, Werner Hoyer, presedintele Partidului European Liberal Democrat, si Graham Watson, liderul grupului liberal din Parlamentul European. Salutul presedintelui democrat Emil Boc, care nu a putut fi prezent, aflandu-se la ora desfasurarii Congresului pe aeroportul din München, a fost transmis de catre vicepresedintele partidului, Adriean Videanu. De altfel, nici liderul UDMR, Marko Bela, nu a putut fi prezent la Congres, desi participarea lui era anuntata, astfel ca mesajul Uniunii: "Vom fi un partener de incredere" a fost transmis liberalilor de catre Peter Kovacs. El a tinut sa sublinieze si legatura dintre cele doua partide, "legatura care depaseste apropierea doctrinara" si care a permis punerea "cap la cap, fara nici o problema", a programului de guvernare.

APLAUZE. "Vreau sa incep prin a adresa mai intai salutul meu unui om pe care il apreciez si il admir foarte mult. Si vreau sa spun ca daca ar fi depins numai de acest om, am fi fost de mult impreuna". Asa si-a inceput presedintele PUR, Dan Voiculescu, mesajul catre liberalii reuniti la Palatul Parlamentului. A fost declaratia care a declansat ropote indelungate de aplauze in sala, printre delegati, carora li s-au adaugat apoi si membrii prezidiului. "Am venit aici pentru a intari doua principii de maxima importanta: responsabilitatea si stabilitatea", a precizat liderul umanist. Presedintele PUR a aratat apoi ca singurul mod in care se poate asigura stabilitatea este o buna intelegere intre membrii coalitiei de guvernamant. "Nu putem sa ne jucam de-a politica in aceste momente importante, pentru ca ar insemna sa ne jucam cu Romania. Romania are nevoie de stabilitate si pentru aceasta trebuie sa trecem dincolo de patimile personale. Nu putem sa ne permitem ca Romania sa fie dominata de viziunea unui singur om sau de cea a unui partid-stat. Va propun sa lasam toate chestiunile minore, sa fim uniti si fideli unii altora", a fost mesajul pe care liderul PUR l-a adresat colegilor de guvernare.

EUROPENII. Reuniunea liberalilor s-a bucurat si de prezenta si sustinerea unor membri importanti ai Parlamentului European. Astfel, baroneasa Emma Nicholson a apreciat ca schimbarea politica care a avut loc in Romania la alegeri este doar un pas important care va duce tara noastra pe drumul catre UE si a asigurat puterea politica de suportul ei pentru actiunille viitoare. Aceeasi apreciere pozitiva a schimbarii politice a venit si de la Werner Hoyer, presedintele PELD. Apreciind ca PNL este singura "forta politica europeana" din Romania, Hoyer s-a aratat convins ca a venit momentul in care "va fi inlaturata o mare parte din gunoiul pe care Guvernul precedent l-a ascuns sub covor" si ca vor fi facute reformele amanate atat timp, reforme ce reprezinta "un adevarat test de turnesol" pentru aderarea Romaniei la UE.

BILANT. Stolojan nu a lipsit de la reuniunea liberala

PLICTISEALA. Momentul in care pe ecranele uriase din sala a inceput sa ruleze un film documentar despre istoria PNL a fost considerat de delegati ca unul "de respiro", mai mult de jumatate parasind sala pentru a lua cu asalt bufetul organizat in hol. Nici discursurile "veteranilor" partidului, Mircea Ionescu-Quintus, Radu Campeanu sau Constantin Balaceanu Stolnici, nu au reusit sa le trezeasca interesul celor care aglomerau holul Parlamentului. De altfel, nici cei care mai ramasesera in sala nu pareau prea interesati: unii citeau ziarul, in timp ce altii aveau o preocupare chiar mai elocventa: rosul unghiilor. Momentul care a reusit sa le atraga atentia tuturor si sa determine intrarea in sala si a celor care pana atunci formasera grupulete pe coridor a fost cel in care cuvantul i-a revenit fostului lider al PNL, Theodor Stolojan, care a prezentat raportul de activitate a partidului pe perioada in care a fost presedinte. Unul dintre momentele care au marcat discursul liderului liberal a fost cel in care acesta i-a multumit lui Basescu, "pentru oportunitatea de exceptie creata de Alianta D.A. prin castigarea alegerilor prezidentiale". Momentul prezentarii raportului lui Stolojan a fost urmat de prezentarea raportului lui Tariceanu pentru perioada in care el s-a aflat la conducerea partidului, dupa care Biroul si-a depus mandatul.

COMPARATIE. Un partid ca un economat la usa caruia canta Mona Musca cu acordeonul, iar Bogdan Olteanu imparte cu polonicul din ciorba data din mila conasului. Aceasta e descrierea pe care deputatul Crin Antonescu a facut-o ieri propriului partid, in plin congres pentru alegerea presedintelui. Un congres la care au existat un singur candidat pentru sefia partidului - Calin Popescu Tariceanu - si o echipa de vicepresedinti si membri ai Biroului Permanent alesi de acesta. Crin Antonescu a comparat noua conducere a liberalilor cam cu ceea ce se intampla in fotbal: o Divizie A, desemnata de un singur om, adica Biroul Permament, si o Divizie B, desemnata de congres, adica Comitetul Executiv - ales uninominal, un organism de o mai mica importanta. "Principiul prin care cineva promoveaza catre varful acestui partid este acela de a intra in gratiile sefului", a descris Antonescu si modul in care s-a facut alegerea componentei Biroului Permanent. Antonescu a reclamat faptul ca, prin impunerea unei echipe la centru, a fost incalcat dreptul celorlalti membri ai partidului de a mai candida la o functie de vicepresedinte. "Eu nu voi putea vedea o conducere legitimata a partidului, ci o suita, un alai", a mai spus deputatul PNL.

SOLICITARE. La randul sau, Valeriu Stoica a cerut expres ca din modificarile asupra statutului sa fie eliminata prevederea prin care Biroul Permanent se alege in bloc o data cu presedintele, avertizand ca prelungirea acestui sistem si la nivelul filialelor teritoriale va fi o amenintare la adresa unitatii partidului. Stoica a spus ca aplicarea acestui sistem a fost justificata in momentul alegerii lui Theodor Stolojan, pentru ca era o situatie de criza, dar ca de atunci PNL a depasit criza. In mod exceptional, de aceeasi parere cu Stoica a fost si Ludovic Orban, unul dintre apropiatii lui Patriciu. El a spus ca nici unul dintre cei aflati pe lista lui Tariceanu nu ar fi avut nevoie de un asemenea vot in bloc pentru ca ar fi obtinut si singuri sprijinul congresului. In plus, Viorel Catarama a propus si el vot uninominal pentru toate functiile de conducere din partid, conditionand astfel propria candidatura la sefia PNL.

APROBARE. Cum amendamentele propuse nici nu au mai fost supuse la vot, printr-un artificiu contestat, al presedintelui de sedinta Mircea Ionescu-Quintus, propunerile lui Tariceanu privind noua structura a partidului au trecut de votul congresului. Nu insa fara a inregistra 209 voturi impotriva si 28 de abtineri, surprinzator de multe pentru sustinerea care i s-a aratat pana acum. Votul asupra statutului a anticipat rezultatul fara emotii al votului pentru alegerea lui Calin Popescu Tariceanu la sefia partidului, aflat in plina desfasurare la inchiderea editiei.

FUZIUNE
PNL isi asuma disponibilitatea unei actiuni care sa conduca spre un proces de fuziune cu PD, daca si acest partid isi va manifesta aceasta optiune politica, a declarat ieri Tariceanu. "Inceperea unei discutii pe aceasta tema ar putea deturna atentia si resursele politice ale Aliantei. PNL isi investeste toate resursele in succesul guvernarii. Orice altceva trece pe planul doi", a spus Tariceanu. El a mai spus ca partidul are nevoie de disciplina, rigoare si unitate. "In formarea echipei de conducere am tinut cont de capacitatea organizatorica si politica a celor pe care i-am ales. Nu sunt prietenii mei politici sau rudele mele", a mai spus liderul PNL.

FUNCTII
Pe ultima suta de metri Tariceanu a facut cateva modificari in componenta Biroului Permanent. Astfel, pe langa Mona Musca, Teodor Melescanu, Dan Radu Rusanu si Gheorghe Flutur, al cincilea loc de vicepresedinte a fost adjudecat de senatorul Puiu Hasotti. Au mai intrat in echipa presedintelui Cristian David, apropiat al lui Tariceanu, si Raluca Turcan, fosta consiliera a lui Stolojan. In Birou a mai intrat Ionut Popescu, Mihai Voicu, Cristian Boureanu, Eugen Nicolaescu, Adrian Iorgulescu, Titus Ghiorghioff, iar secretar general a fost ales Dan Motreanu. Ca supleanti au fost alesi, de Tariceanu, Mircea Cinteza, Adrian Cioroianu si Mihai Razvan Ungureanu.

SFATURI
Proiectul de statut propus de Tariceanu cuprinde si prevederea ca PNL este membru al Intenationalei Liberale, lucru care blocheaza practic proiectul fuziunii cu PD si afilierea la popularii europeni. Disputa cu privire la afilierea internationala a PNL a ajuns si la urechile colegilor liberali occidentali. Liderul grupului parlamentar liberal-democrat din Parlamentul Europei, Graham Watson, invitat la congres, i-a sfatuit pe membrii PNL sa nu paraseasca Internationala Liberala in favoarea popularilor. "Va ofer un sfat: v-ar ajuta sa fiti mai uniti daca ramaneti in sanul liberalilor europeni", i-a avertizat Watson.
×
Subiecte în articol: tariceanu politic pnl partidului liderul congres