x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Convorbire telefonică Klaus Iohannis - Boris Johnson; relaţiile româno-britanice şi Brexit, subiectele principale

Convorbire telefonică Klaus Iohannis - Boris Johnson; relaţiile româno-britanice şi Brexit, subiectele principale

27 Aug 2019   •   21:15
Convorbire telefonică Klaus Iohannis - Boris Johnson; relaţiile româno-britanice şi Brexit, subiectele principale

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o convorbire telefonică cu premierul britanic Boris Johnson, discuţiile axându-se pe relaţiile dintre cele două state, precum şi pe aspecte legate de procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Administraţia Prezidenţială.

"În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că, după Brexit, vor fi importante actualizarea şi aprofundarea parteneriatului strategic dintre România şi Marea Britanie, care să cuprindă atât aspecte economice, cât şi privind securitatea, apărarea şi relaţiile externe. Referitor la Brexit, preşedintele României a subliniat că o retragere ordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană este atât în interesul Marii Britanii, cât şi al Uniunii. În acest sens, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că acordul de retragere convenit de cele două părţi rămâne în continuare cel mai eficient mecanism pentru a asigura retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, limitând consecinţele negative generate de Brexit şi garantând drepturile cetăţenilor din Uniune care trăiesc, lucrează sau studiază în Marea Britanie", precizează sursa citată.

Preşedintele Iohannis i-a transmis premierului Boris Johnson că prioritatea majoră a ţării noastre este protejarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie.

În acest context, şeful statului român a subliniat că, şi în perioada următoare, cetăţenii, atât cei europeni din Marea Britanie, cât şi cei britanici din UE 27, trebuie să rămână o prioritate, scopul fiind acela ca, indiferent de scenariul spre care vor evolua negocierile, efectele negative care ar afecta vieţile acestora să fie reduse cât mai mult posibil.

"Premierul Boris Johnson l-a asigurat pe preşedintele României că protejarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie după Brexit reprezintă un aspect foarte important pentru Guvernul britanic, iar acţiunile autorităţilor britanice vor viza cu prioritate acest obiectiv. Cu privire la drepturile cetăţenilor britanici din România după Brexit, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că acestea vor fi protejate, asigurându-se reciprocitatea cu drepturile cetăţenilor români din Marea Britanie", se mai arată în comunicat.

Convorbirea telefonică a avut loc la solicitarea părţii britanice, menţionează Administraţia Prezidenţială.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis Boris Johnson