x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Eurodeputat: Statul român este încă o dată depășit de o criză pe piața medicamentelor

Eurodeputat: Statul român este încă o dată depășit de o criză pe piața medicamentelor

de Redacția Jurnalul    |    18 Ian 2023   •   00:00
Eurodeputat: Statul român este încă o dată depășit de o criză pe piața medicamentelor

Alin Mituța, europarlamentar REPER, împreună cu alți eurodeputați, au cerut sprijin de la nivel european pentru rezolvarea crizei de medicamente: „Statul român este încă o dată depășit de o criză pe piața medicamentelor”.

„În ultimele săptămâni am văzut o explozie a virozelor respiratorii în România, dar și în Europa. La noi s-a acutizat mai ales pentru că medicamentele esențiale în tratarea acestor viroze au început să lipsească din farmacii. Totodată, nu se mai găsesc nici medicamente oncologice atât de importante pentru viețile pacienților. Guvernanții ne-au spus din nou că avem de toate și că de fapt medicamentele nu lipsesc din farmacii, ni se pare nouă. Domnul Rafila a ieșit în conferințe de presă să ne spună din nou că "avem de toate". Nu ne lipsește nimic. Statul român este încă o dată depășit de o criză pe piața medicamentelor”, transmite Alin Mituța.

El precizează că a cerut sprijin de la nivel european.

„Concret, am cerut Comisiei Europene să cheme la masă toate statele membre pentru a lua măsuri coordonate la nivel european, nu unele în competiție cu celelalte. Am cerut și ca pe termen mediu să stabilim o listă de medicamente esențiale la nivel european, medicamente cărora să le fie garantată disponibilitatea prin achiziții comune și constituire de stocuri. Nu în ultimul rând, am cerut să avansăm în domeniul autonomiei strategice prin relocarea producției farmaceutice în Uniunea Europeană”, încheioe Mituța.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: criza piata medicamente