x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Criza scumpeşte prezidenţialele

Criza scumpeşte prezidenţialele

de Aniela Nine    |    22 Aug 2009   •   00:00
Criza scumpeşte prezidenţialele
Sursa foto: Jurnalul foto/

După ce şi-au stabilit prezidenţiabilii încă dinainte de începerea verii, partidele se pregătesc să revină în forţă în septembrie pentru a-şi pune la punct strategiile pentru alegeri. În an de criză economică, politicienii spun că, deşi se aşteptau la cheltuieli mai mici decât în 2004, tatonările în domeniul publicităţii par să arate tarife mai mari. Suma de 4 milioane de euro este estimată ca fiind minimul necesar pentru o campanie "decentă". La extremă se vehiculează o sumă cuprinsă între 10 şi 15 milioane de euro.



Cu o singură excepţie (PD-L), partidele politice şi-au stabilit oficial prezidenţiabilii pentru alegerile din noiembrie încă dinainte de începerea verii. Şi după desemnarea candidaţilor au început timid şi pregătirile pentru campania electorală. Echipe de campanie, coordonatori, strategii şi programe politice. Începutul lui septembrie este termenul de la care începe numărătoarea inversă. Anul electoral 2009, deşi e unul de criză, nu se anunţă însă a fi şi unul foarte ieftin pentru puşculiţele partidelor politice, cel puţin în privinţa publicităţii electorale, căci firmele din domeniu par a cere tarife care nu ţin cont de criză.

"Firmele de publicitate cer sume mari acum ca să recupereze ceea ce au pierdut la ultimele alegeri. Iar anul acesta este ultimul tren electoral", sună explicaţia dată de unul dintre politicieni. Iar estimarea minimă a unei campanii electorale "decente" pentru prezidenţiale, făcută de partide, este de 4 milioane de euro.

FIRMELE DE PUBLICITATE, MAI SCUMPE
Candidatul UDMR la prezidenţiale, Kelemen Hunor, spune că se aşteaptă ca, în ciuda faptului că 2009 este un an de criză, cheltuielile pentru alegerile prezidenţiale să fie mai mari decât în 2004. "Am constatat că, de la un an la altul, costurile de campanie sunt din ce în ce mai mari. Şi cred că, în acest an, campania pentru prezidenţiale va fi mai scumpă decât în 2004, căci, deşi majoritatea firmelor de publicitate sunt în impas şi majoritatea panourilor stradale sunt goale, ele cer sume mari, vrând astfel să recupereze banii pierduţi în campaniile din anul trecut", spune Hunor.

Prezidenţiabilul explică că Uniunea a avut discuţii preliminare cu firmele de publicitate, dar că el consideră că acestea sunt doar prime oferte ale firmelor şi care nu vor fi şi acceptate de partide. O decizie asupra bugetului alocat publicităţii electorale la nivelul Uniunii va fi luată însă după ce televiziunile vor stabili dacă şi ce tarife vor percepe pentru publicitatea electorală.

De altfel, candidatul Uniunii pentru Cotroceni spune că nu şi-a ales încă nici şeful de campanie, deşi echipa de campanie a fost formată la nivelul UDMR, strategia de campanie este în elaborare, iar programul electoral va fi gata în două săptămâni. Toate detaliile, spune Hunor, vor fi stabilite la începutul lunii septembrie.

Şi tot atunci vor lua şi liberalii decizii privind organizarea pentru alegeri, la sfârşitul săptămânii viitoare urmând să aibă loc Delegaţia Permanentă a PNL. Discuţii privind precampania au avut loc deja la nivelul conducerii PNL, dar un buget de campanie încă nu a fost stabilit, spune liberalul Dan Motreanu. "Acum se lucrează la o strategie de precampanie, iar discuţii elaborate vor avea loc la Delegaţia Permanentă", a explicat el. Şi în opinia sa, cheltuielile pentru publicitate electorală vor fi crescute anul acesta, firmele din domeniu având tarife destul de ridicate în ciuda crizei.

Mai mult, comparativ cu 2004, când PNL a făcut parte din Alianţa Dreptate şi Adevăr, spune Motreanu, liberalii vor trebui să acopere acum singuri costurile campaniei electorale prezidenţiale. O soluţie, potrivit lui Motreanu, ar fi o campanie "mai aproape de oameni", adică mai multe întâlniri directe cu electoratul şi mai puţină publicitate în media sau outdoor.




La PD-L, apele nu s-au limpezit încă, cel puţin oficial, nici măcar în privinţa prezidenţiabilului. Ca atare, spune deputatul Gheorghe Albu, nici celelalte aspecte legate de campania prezidenţială nu au fost puse pe hârtie, mai ales că-i încă perioadă de concedii. Totuşi, mai tradiţionali fiind, completează Albu, probabil se va merge cam pe aceeaşi echipă de campanie. Nici în cazul Alianţei PSD+PC, detaliile nu au fost stabilite încă, deşi o echipă de campanie a fost aleasă.

Potrivit purtătorului de cuvânt Bogdan Niculescu Duvăz, bugetul de campanie nu a fost stabilit, dar au existat contacte cu firmele de publicitate. Deocamdată însă nu s-a semnat nici un contract.

NOTA DE PLATĂ, PĂNĂ LA 15 MILIOANE DE EURO
Sumele vehiculate însă în zona de consultanţă politică sunt cu mult mai mari decât cele discutate în zona politică. Consultantul politic Claudiu Săftoiu spune că, având în vedere faptul că o campanie prezidenţială este cea mai scumpă dintr-o ţară şi cea mai importantă, este convins că sumele vor fi foarte mari şi vor ignora starea economică. În consecinţă, bugetele partidelor vor fi pe măsură.

Un calcul sumar al acestor cheltuieli, începând de la cheltuielile organizaţiilor locale de partid, ar avea ca rezultat o sumă cuprinsă între 10 şi 15 milioane de euro necesari pentru fiecare candidat prezidenţial. Se va crea astfel o discrepanţă foarte mare între discursul politic electoral, care va avea referiri accentuate la criza economică, şi sumele care vor fi angajate în campanie. Cât priveşte tarifele cerute de firmele de consultanţă, Săftoiu spune că a încercat să impună pe piaţă un barem de 10% din bugetul electoral al partidului cu care se lucrează.

EUROALEGERI DE 2 MILIOANE DE EURO DE CĂCIULĂ
Sumele vehiculate par explicabile dacă luăm spre comparaţie, de exemplu, cea mai recentă campanie electorală, cea privind alegerile europarlamentare, şi avem în vedere şi miza diferită a celor două tipuri de campanii. Astfel, la euroalegeri, PD-L a avut cheltuieli de 9,3 milioane de lei (peste două milioane de euro), deşi veniturile declarate au fost de numai 5,4 milioane de lei.

Din suma totală, peste un milion de euro (5,6 milioane de lei) s-a dus pe publicitatea în presă. Campania Alianţei PSD+PC a costat 6,9 milioane de lei, adică aproximativ 1,5 milioane de euro, în condiţiile în care veniturile declarate ale Alianţei au fost de 3,4 milioane de lei. Sumele consistente s-au cheltuit pe tipărituri şi materiale promoţionale (2,4 milioane de lei), pe publicitatea stradală (1,3 milioane de lei) şi pe sondaje şi consultanţă (un milion de lei). Liberalii în schimb au cheltuit 2,9 milioane de lei şi au avut venituri de 2,5 milioane de lei, iar aproape un milion de lei, au cheltuit-o pe publicitatea stradală.

×