Premierul Călin Popescu Tăriceanu se va duce la şedinţa Parlamentului în care se va dezbate propunerea de suspendare a şefului statului, dar nu va vota.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu (foto) se va duce la şedinţa Parlamentului în care se va dezbate propunerea de suspendare a şefului statului, dar nu va vota. "Curajosul" Tăriceanu se va abţine de la vot, în ciuda îndemnului pe care l-a adresat colegilor liberali de a vota în şedinţa respectivă "după cum le va dicta conştiiţa". Decizia de a le da mână liberă liberalilor a fost luată în şedinţa de ieri a Biroului Politic al partidului şi transmisă ulterior chiar de Tăriceanu parlamentarilor, şi a fost luată cu 15 (pentru vot la liber) la 11 (pentru vot pro suspendare). În cadrul Biroului, liberalii au pus pe masă două variante: votul la liber şi votul "pe faţă" în favoarea suspendării. Deşi au fost voci care s-au pronunţat pentru un vot asumat în favoarea suspendării lui Băsescu, decizia a fost aceea de a nu lega partidul de o decizie categorică. Justificarea venită din partea premierului a fost aceea că PNL "este partidul care şi-a asumat guvernarea" şi de aceea decis să se detaşeze "de jocurile de tip politicianist". Tăriceanu a susţinut că, în această perioadă în care România ar fi trebuit să se axeze pe fructificarea avantajelor care decurg din statutul de membru UE, "observăm că scena politică este dominată de subiecte parazite, care nu aduc beneficii". Tăriceanu a precizat că şi el, în calitate de deputat, are obligaţia de a se prezenta în Parlament la momentul dezbaterii.Citește pe Antena3.ro