x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Curtea Constituţională a respins contestaţia PDL: Referendumul poate avea loc între orele 07:00 - 23:00

Curtea Constituţională a respins contestaţia PDL: Referendumul poate avea loc între orele 07:00 - 23:00

24 Iul 2012   •   06:59
Curtea Constituţională a respins contestaţia PDL: Referendumul poate avea loc între orele 07:00 - 23:00

UPDATE 15:55 - CCR a respins ca neintemeiata sesizarea PDL referitoare la organizarea referendumului. Astfel, judecatorii au decis ca prelungirea referendumului cu patru ore este constitutionala. Drept urmare, duminica, pe 29 iulie, vom putea merge la vot intre orele 07:00 - 23:00.

...............

Judecatorii CCR discuta, astazi, sesizarea PDL in cazul hotararii Parlamentului din 6 iulie prin care a fost stabilita data referendumului pentru demiterea presedintelui.

Curtea Constitutionala va dezbate astfel atat sesizarile de neconstitutionalitate referitoare la prevederile hotararii Parlamentului privind stabilirea obiectului si datei referendumului national pentru demiterea presedintelui, cat si pe cele ale Legii de aprobare a OUG nr. 41/2012 care modifica si completeaza legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului.

Este vorba de contestarea Legii referendumului votata saptamana trecuta de cele doua camere parlamentare in forma aprobata de CCR (cu prezenta la vot mai mare de 50%), cu amendamentele aduse de USL, respectiv prelungirea programului de vot de la 7:00 la 23:00.

Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, a declarat recent ca partidul a contestat prevederea din hotararea Parlamentului intrucat aceasta este ambigua si ar putea lasa loc unei decizii neconstitutionale.

"Este foarte ambiguu si, atat timp cat avem experienta a ceea ce s-a intamplat in saptamana aceea dubioasa si neagra, ne gandim ca, daca Curtea invalideaza, Parlamentul nu va tine cont de asta, va spune ca nu tine cont de asta si cine stie ce hotarare va lua. Mi se pare corect sa atacam", a spus Toader.

Liderul deputatilor PDL a precizat articolul contestat de PDL atinge valori si principii constitutionale.

"Fiindca prevede in Constitutie ce se intampla cand un presedinte este suspendat si demis pe proceduri, daca dupa aceasta prevedere constitutionala Parlamentul hotaraste altceva, mi se pare o incalcare flagranta a prevederilor Constitutiei si noi am sesizat Curtea sa spuna foarte clar daca si ce se intampla daca Parlamentul decide altceva decat decide Curtea", a spus Toader.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat ca punctul de vedere al institutiei este ca sesizarea PDL pe hotararea Parlamentului privind referendumul este neintemeiata. "Articolul este clar, noi nu intram in competentele Curtii, ca nu avem cum, Constitutia este clara. Validarea (referedumului - n.r.) se face de catre Curtea Constitutionala, noi nu trebuie decat sa luam act de acel document, asta e procedura", a sustinut Zgonea. Presedintele Camerei a anuntat ca punctul de vedere transmis Curtii Constitutionale este ca sesizarea PDL este neintemeiata.

Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a fost convocat duminica pentru a emite un punct de vedere la o sesizare a PDL care ataca la Curtea Constitutionala un articol din Hotararea Parlamentului prin care se stabilesc data si conditiile referendumului.

CCR a decis, in 10 iulie, ca legea prin care se modifica Legea referendumului astfel incat presedintele sa fie demis cu majoritatea celor care se voteaza la referendum este constitutionala in masura in care asigura participarea a cel putin jumatate plus unu din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente.

×