Dan Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, a lansat noi critici la adresa actualului edil, Clotilde Armand. Liderul PSD atrage atenția că banii sectorului sunt cheltuiți pe „amenzi la Garda de Mediu, taxe pentru procese, dobânzi către prestatorul de servicii de salubritate”, iar proiecte în educație sau sănătate nu mai au finanțare.
„Deși trebuia să înceapă la 1 iulie, "Grădinița de Vacanță" e încă... în vacanță.
Cu două săptămâni în urmă, la inițiativa consilierilor locali PSD, a fost aprobată cu unanimitate de voturi implementarea proiectului educațional-social “Grădinița de Vacanță” și în acest an.
În mandatul meu, am pus un mare accent pe acest proiect, pe care l-am dezvoltat constant, de la an la an, crescând atât numărul de copii participanți, cât și pe cel al activităților educative. Toate acestea pentru că "Grădinița de Vacanță" a fost foarte apreciată de micuți și părinții lor.
Din păcate, în ultima ședință de consiliu, Madam Armand a încercat să folosească acest proiect pentru a trece o rectificare bugetară, prin care lua bani de la școli și îi dădea Poliției Locale și ADP-ului. Cam aceasta este viziunea noii administrații, care nu a mai plătit nici bursele elevilor de peste jumătate de an.
Deși rectificarea nu a fost votată de consilieri, directorul economic al primăriei, prezent la ședință, a confirmat că proiectul are finanțare, însă până astăzi nu s-a mișcat nimic.
Mai mult, am înțeles că nu există nici măcar un orizont de așteptare pentru implementarea lui în acest an.
Dacă în educația copiilor nu investim, dacă din banii pacienților de la CM Caraiman tăiem, dacă locurile de parcare le taxăm ca la Paris, totuși... ce facem cu banii?
Răspunsul e simplu: plătim pentru greșelile făcute de Madam Armand. Amenzi la Garda de Mediu, taxe pentru procese, dobânzi către prestatorul de servicii de salubritate și câte or mai fi,” scrie Dan Tudorache pe pagina sa de Facebook.