x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputata cu 16 terenuri și 19 clădiri, care nu are conturi bancare, nici plasamente și nici datorii

Deputata cu 16 terenuri și 19 clădiri, care nu are conturi bancare, nici plasamente și nici datorii

de Ion Alexandru    |    09 Aug 2022   •   07:30
Deputata cu 16 terenuri și 19 clădiri, care nu are conturi bancare, nici plasamente și nici datorii

Încă un parlamentar dovedește, conform declarației de avere completate la începutul acestei veri, că perioada crizelor suprapuse din ultimii doi ani nu a fost una peste care să nu poate trece cu ușurință, dimpotrivă. Olivia Diana Morar este deputat PNL de Bistrița-Năsăud și deține 16 terenuri, cu suprafața aproape egală cu două terenuri de fotbal, și 19 clădiri. Trei dintre aceste proprietăți imobiliare au intrat în posesia liberalei în cursul anului 2021. Deputata Morar nu are declarate conturi sau depozite bancare, nu are plasamente și investiții și nici datorii. Iar, în ultimul an fiscal, a trăit din salariul de la Parlament și din venituri din cedarea folosinței bunurilor.

Cele 16 terenuri pe care deputata liberală Olivia Diana Morar le are în proprietate se împart în 15 terenuri intravilane și unul notat cu „alte categorii – extravilan”, suprafața totală a acestora, conform declarației de avere completate și depuse pe site-ul Camerei Deputaților fiind de 9.301 metri pătrați. Astfel, în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, Olivia Diana Morar deține trei terenuri intravilane: unul de 1.200 de metri pătrați dobândit în anul 2012, unul de 323 de metri pătrați dobândit în anul 2013 și al treilea de 252 de metri pătrați dobândit în anul 2014.

De altfel, în anul 2014, deputata PNL a intrat în posesia celor mai multe terenuri. Este vorba despre două terenuri intravilane în localitatea Lorau, județul Bihor, din care unul de 2.609 metri pătrați, iar celălalt în suprafață de 510 metri pătrați, la care se adaugă cinci terenuri intravilane în Oradea (două de 172,5 metri pătrați, unul de 353 metri pătrați, altul de 352 metri pătrați și încă unul de 1.131 de metri pătrați.

Însă lucrurile nu se opresc aici, Olivia Diana Morar mai are terenuri intravilane, în posesia cărora a intrat tot în anul 2014, în Constanța (420 metri pătrați), Satu Mare (63 metri pătrați), Timișoara (1.106 metri pătrați) și București (70 metri pătrați).

Investiții recente de terenuri și clădiri

Anul 2021 s-a dovedit, pentru deputata Partidului Național Liberal, unul foarte potrivit pentru a face investiții imobiliare. În declarația de avere la zi, aceasta notează că, anul trecut, a achiziționat un alt teren intravilan, în Capitală, cu suprafața de 351 de metri pătrați, Toate aceste terenuri se alătură unuia extravilan, dobândit în anul 2014, în județul Bihor, cu suprafața de 216 metri pătrați.

Aceste 16 terenuri reprezintă, însă, doar o parte din patrimoniul imobiliar al Oliviei Diana Morar. Pentru că, în aceeași declarație de avere, găsim nu mai puțin de 19 clădiri, dintre care șase case, patru apartamente și nouă construcții cu altă destinație ori spații comerciale. Toate aceste clădiri au o suprafață de 4.285,17 metri pătrați.

Două dintre aceste construcții au fost achiziționate în anul 2021, ceea ce demonstrează, încă o dată, faptul că perioada crizelor suprapuse nu a afectat chiar pe toată lumea, în mod egal. Achizițiile de anul trecut ale Oliviei Diana Morar constau într-un apartament de 97,45 de metri pătrați, la Năvodari, județul Constanța, și într-un spațiu de 268 de metri pătrați, din București.

Proprietăți în „rastel”

Celelalte clădiri deținute de deputata PNL sunt casele de locuit de la Lorau – Bihor (270 metri pătrați și 81,16 metri pătrați, ambele din 2014), de la Oradea (80,16 metri pătrați și 102 metri pătrați, tot din 2014), de la Constanța (84 metri pătrați, din 2014) și din Bistrița (250 metri pătrați, din anul 2017).

Mai departe, pe lângă apartamentul cumpărat anul trecut, Olivia Diana Morar mai deține, tot la Năvodari, un alt apartament, din 2018, în suprafață de 89,83 metri pătrați, unul în Baia Mare, din 2014, de 110,02 metri pătrați tot din 2014 și încă unul, de 152,9 metri pătrați, în Bistrița, tot din 2014.

Celelalte categorii de construcții sunt la Bistrița (102.49 metri pătrați din 2012 și 500 de metri pătrați din 2014), Satu Mare (108,56 metri pătrați din 2014), Timișoara (191 metri pătrați și 1.106 metri pătrați, ambele din 2014), București (480 metri pătrați  din 2014), Baia Mare (102,65 metri pătrați din 2016) și Huedin (118,95 metri pătrați din 2016).

Olivia Diana Morar este vicepreședintele Organizației Femeilor Liberale

Olivia Diana Morar deține, conform acestei declarații de avere, doar proprietățile imobiliare descrise, pe larg, mai sus, la care se mai adaugă un autoturism Audi A4, fabricat în anul 2016. În rest, nu există nimic menționat.

Deputata PNL nu deține tablouri, bijuterii sau alte bunuri de valoare, nu are conturi și depozite în bănci, nu menționează plasamente sau investiții și nici datorii.

La capitolul „Venituri realizate în ultimul an fiscal”, se menționează indemnizația de parlamentar, în cuantum anual de 131.412 lei, și veniturile din cedarea folosinței bunurilor, în cuantum de 101.034 de lei.

Conform declarației de interese, depusă de Olivia Diana Morar în vara acestui an, aceasta figurează ca asociat în cadrul companiei SC Happy Pet Trading SRL Bistrița-Năsăud și este membru al consiliului director al Fundației Culturale „Henri Coandă” din Oradea.

În plan politic, deputata este vicepreședintele Organizației Femeilor Liberale a PNL și președinte al OFL Bistrița-Năsăud. De asemenea, este membru de drept în Biroul Permanent Județean al PNL Bistrița-Năsăud. Olivia Diana Morar se află la primul mandat de parlamentar, anterior fiind avocat. În actuala legislatură, ea a semnat 67 de inițiative legislative, din care 20 au devenit legi.

 

×
Subiecte în articol: Olivia Diana Morar