x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Disidentii" din PNL, pusi la colt

"Disidentii" din PNL, pusi la colt

de Monica Iordache Apostol    |    30 Noi 2005   •   00:00
"Disidentii" din PNL, pusi la colt

"Disidentii" din PNL risca sanctiuni daca mai fac declaratii impotriva conducerii partidului. Amenintarea a fost lansata de presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, si ii este adresata inclusiv lui Valeriu Stoica.

Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a facut ieri o declaratie de razboi liberalilor care l-au atacat in ultima perioada. "In PNL oricine poate sa ia in discutie orice problema, dar cand astfel de declaratii se fac in public, pentru deliciul presei, vor fi sanctionate conform statului." La sedinta de ieri a Comitetului Executiv al PNL, Tariceanu s-a rafuit in primul rand cu deputatul Cristian Boureanu. Premierul a si declarat ulterior ca i-a cerut lui Boureanu sa prezinte dovezile ca exista persoane care negociaza colaborarea cu PSD. "Nu a putut sa produca nici o dovada. Nu poti sa faci asemenea declaratii iresponsabile fara nici o proba. Sunt lucruri fara nici o baza, dar care arunca indoiala", a afirmat Tariceanu, adaugand ca s-a interesat si daca Boureanu s-a referit la el atunci cand a vorbit de astfel de "negociatori". "Mi-a spus ca nu e vorba despre mine, e vorba de alte persoane, dar nici macar nu le-a nominalizat", a precizat Tariceanu. In timpul sedintei, Tariceanu i-a cerut iar lui Boureanu sa paraseasca Biroul Permanent al partidului, dar acesta l-a asigurat ca nu va demisiona nici din conducerea PNL, nici din partid.

CERCUL REBELILOR. De amenintarea cu sanctiunea nu este vizat numai Boureanu, ci si alti rebeli ai partidului. "Din acest moment, oricine se mai comporta asa va primi o sanctiune. E vorba de toata lumea, inclusiv de Valeriu Stoica", a raspuns Tariceanu, intrebat fiind daca acest regim li se aplica si altor liberali precum fostul presedinte al partidului sau fostul vicepresedinte Mona Musca. In cazul lui Theodor Stolojan, care a facut unele declaratii incomode pentru conducerea PNL, Tariceanu a evitat raspunsul direct. "Nu pot sa nominalizez eu persoanele. Organizatiile din care fac parte au libertatea de a lua decizii", a pasat Tariceanu responsabilitatea.

×
Subiecte în articol: tariceanu politic pnl