x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Doi membri AUR au fost amenințați de un consilier PNL: Dăm drumul la câini

Doi membri AUR au fost amenințați de un consilier PNL: Dăm drumul la câini

10 Iun 2021   •   15:22
Doi membri AUR au fost amenințați de un consilier PNL: Dăm drumul la câini

Doi consilieri parlamentari AUR susțin că au fost amenințați de un consilier PNL din Bragadiru. „Dăm drumul la câini. Și eu am gloanțe de argint”, le-ar fi scris în privat Dumitru Adrian celor doi.

„Un consilier local al PNL din Bragadiru, Dumitru Adrian, s-a dezlănțuit la adresa a doi consilieri ai Alianței pentru Unirea Românilor, proliferând amenințări la adresa acestora”, transmite Alianța pentru Unirea Românilor

Potrivit comunicatului de presă, consilierul local PNL Dumitru Adrian le-a trimis câte un mesaj privat celor doi reprezentanți AUR.

, le-a scris mesaj privat celor doi consilieri AUR liberalul Dumitru Adrian”, conform sursei citate.

Persoanele amenințate sunt Bogdan Crefelean, membru BECL, și Mihai Florin Jereb, ambii consilieri parlamentari ai Alianței pentru Unirea Românilor.

„În urma mesajului de amenințare, cei doi consilieri AUR au depus plângere la poliție, solicitând protecție în perioada campaniei electorale care va avea loc pentru alegerile locale parțiale în Bragadiru, în contextul în care AUR a înaintat candidatura lui Costin Ioniță pentru funcția de primar al orașului Bragadiru și aceștia sunt parte a staff-ului de campanie. Pe 27 iunie, cetățenii din Bragadiru sunt chemați din nou la urne, după ce fostul primar din partea PNL Vasile Cimpoeru a primit o pedeapsă de patru ani și patru luni într-un dosar privind eliberarea unor certificate de urbanism”, conchide AUR.

Mediafax

×
Subiecte în articol: aur pnl